Video Medvedev acuză Occidentul că vrea al Treilea Război Mondial: Rusia a avertizat liderii din Vest încă din 2008
Data publicării:
Occidentul împinge întreaga lume spre Al Treilea Război Mondial. Acuzația vine de la fostul vicepreședinte rus Dmitri Medvedev. N-ar fi prima dată când Medvedev face amenințări apocaliptice și, în plus, vine într-un moment de slăbiciune internă a Rusiei, demonstrată de insurecția și eliminarea liderului Wagner.
Oficialii americani și europeni, care evaluează consecințele morții lui Prigojin, spun că este probabil să întărească stăpânirea pe termen scurt a lui Vladimir Putin asupra Rusiei, dar să îi slăbească poziția în timp. Poate de aceea vrea și Medvedev, aliat fidel al lui Putin, să îndrepte atenția spre alții.
El susține că Vestul ar fi trebuit să înțeleagă semnalele de avertizare ale Rusiei încă din 2008. Atunci, Putin a invadat și ocupat parțial Georgia, la doar patru luni după summitul NATO de la București, unde a fost invitat și el.
„Sincer vorbind, cu siguranță ar fi fost mai bine dacă ar fi auzit semnalele noastre. În orice caz, lumea nu ar trebui să facă față amenințării celui de-al Treilea Război Mondial. De fapt, aici adversarii noștri îi împing pe toată lumea. SUA fac bani din conflictul din Ucraina, Europa pierde și întreaga lume este în tensiune.
Dacă privim situația din această perspectivă, vom vedea că într-o oarecare măsură transformă acest conflict într-o problemă de amploare globală, un conflict al lumilor și un conflict existențial și pentru întreaga planetă, situație despre care vorbesc de multă vreme politicieni și oameni de știință”, a declarat Medvedev.