Mark Rutte a fost desemnat oficial pentru funcția de secretar general al NATO

Data actualizării: Data publicării:
Mark Rutte a fost desemnat oficial pentru funcția de secretar general al NATO
Mark Rutte a fost desemnat oficial pentru funcția de secretar general al NATO.Foto: Profimedia

Premierul olandez Mark Rutte a fost desemnat oficial de cele 32 de state membre ale NATO pentru funcția de secretar general al Alianței Nord Atlantice. Rutte a primit sprijinul tuturor statelor membre după ce Klaus Iohannis și-a retras candidatura.

Rutte își va prelua funcția la 1 octombrie 2024, când expiră mandatul actualului secretar general, Jens Stoltenberg, potrivit unui comunicat al NATO.

Pe lângă războiul din Ucraina şi contextul politic internaţional tensionat, Mark Rutte va conduce alianța într-o perioadă dificilă, dominată de alegerile din SUA și de posibilitatea unui nou transfer de putere la Washington, în cazul în care Donald Trump ar câștiga alegerile din noiembrie.

Relaţiile bune ale lui Rutte cu Trump în precedentul mandat al acestuia ar putea să fi jucat un rol în susţinerea candidaturii sale. De pildă, liderul olandez este recunoscut printre omologii săi europeni drept salvatorul summitului NATO din 2018, când a discutat cu Trump asupra cheltuielilor de apărare pe care fostul preşedinte american dorea să le vadă crescute în rândul europenilor.

Alegerea lui Rutte pentru funcția de top în NATO a fost un proces complicat. El a făcut campanie pentru această funcție din noiembrie anul trecut.

Rutte a fost însă criticat pentru că nu a fost suficient de activ în a solicita sprijin din partea țărilor din Europa de Est și pentru că țara sa nu a atins decât anul acesta pragul de 2% din PIB pentru cheltuielile militare, țintă asumată acum 10 ani.

O altă piedică a fost candidatura lui Iohannis la șefia NATO, care inițial a fost susținut de mai multe țări europene din cadrul alianței. Până la urmă, toate statele membre l-au susținut pe Rutte, iar Iohannis și-a retras candidatura.

Stoltenberg a salutat numirea lui Rutte drept succesor al său.

„Mark este un adevărat transatlantist, un lider puternic şi un constructor de consens. Ştiu că plec lăsând NATO pe mâini bune”, a declarat el.

Rutte, care va părăsi scena politică olandeză după aproape 14 ani ca prim-ministru, este un critic puternic al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un aliat ferm al Ucrainei.

 

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
shoturi alcool
Cinci turiști au murit în Laos, după ce băut „shot-uri” primite gratuit. Avertisment printre călători, în...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...