Marea teamă în legătură cu centrala de la Zaporojie. Bombardamentele sunt considerate „un risc mult mai mic”

Data actualizării: Data publicării:
Ukraine And Russia Accuse Each Other Of Shelling Zaporizhzhia Nuclear Power Plant
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, se află sub control rusesc din martie. Foto: Profimedia Images

Cea mai mare îngrijorare în legătură cu situația de la centrala nucleară Zaporojie nu sunt bombardamentele, ci sistemele de răcire ale reactoarelor și menținerea în funcțiune a acestora, a declarat vineri un înalt oficial occidental, potrivit The Guardian. 

Oficialii occidentali spun că sunt îngrijorați dacă răcirea cu apă poate fi menținută la cea mai mare centrală nucleară din Europa, care este în prezent ocupată de ruși, pe fondul acuzațiilor că invadatorii nu întrețin corect sistemele centralei.

Sistemul de răcire a reactorului, esențial pentru siguranța amplasamentului, se bazează pe întreținerea alimentării cu energie electrică pentru a asigura funcționarea sa, dar oficialii sunt îngrijorați că Rusia poate deconecta alimentarea dacă încearcă să decupleze centrala de la rețeaua energetică ucraineană.

Un oficial occidental, vorbind sub rezerva anonimatului, a spus că „problema care ne preocupă este răcirea reactoarelor nucleare” și că este „o situație pe care ar trebui să o urmărim cu toții îndeaproape”. Acesta a precizat însă că există generatoare diesel de rezervă pentru a menține alimentarea cu energie electrică și personal ucrainean la fața locului „capabil să funcționeze și să prevină un astfel de incident”.

O pierdere a alimentării cu energie electrică a dus la accidentul nuclear de la Fukushima în Japonia în 2011. Alimentarea principală cu energie a fost întreruptă după un cutremur, iar tsunamiul care a urmat a avariat generatoarele de rezervă ale centralei. Pierderea răcirii a fost suficientă pentru a duce la o topire parțială a reactorului.

Oficialul occidental a spus că lupta în jurul centralei a fost considerată un risc mult mai mic, deoarece construcțiile care protejează reactoarele nucleare sunt proiectate să reziste la impacturi relativ puternice, având ziduri foarte groase. „Sunt construite pentru a putea face față unui avion civil care se prăbușește”, a spus oficialul și a adăugat că „incendiile directe”, precum și loviturile de artilerie, „nu sunt preocuparea noastră imediată”.

Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, se află sub control rusesc din martie. Atacurile asupra complexului au stârnit îngrijorări cu privire la un posibil dezastru nuclear, determinând ONU și liderii mondiali să ceară permisiunea ca o misiune să viziteze situl și să evalueze situația de acolo. De asemenea, s-a cerut demilitarizarea centralei, solicitare respinsă de ruși ca fiind „inacceptabilă”.

Compania de stat ucraineană Energoatom a anunţat vineri că forţele ruse intenţionează să întrerupă funcţionarea blocurilor energetice de la centrala nucleară Zaporojie şi să le deconecteze de la reţeaua de energie electrică a Ucrainei. 

Într-o declaraţie, Energoatom a explicat că Rusia, care controlează centrala nucleară din sudul Ucrainei, se pregăteşte să pună în practică o „provocare pe scară largă” acolo. De partea sa, Rusia a acuzat joi Ucraina că pune la calea o „provocare” la centrala de la Zaporojie. Potrivit Moscovei, unităţi de artilerie ucrainene plănuiesc să tragă asupra centralei şi apoi să acuze Rusia că a provocat un accident nuclear. 

Vineri, șeful ONU a cerut rușilor să nu decupleze centrala nucleară de la Zaporojie de la rețeaua ucraineană.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri