Șefa Executivului de la Londra, Theresa May, spune că va cere și altor state europene să urmeze modelul Marii Britanii și să expulzeze agenții ruși de informații de pe teritoriul țării lor, la fel cum britanicii au procedat cu cei 23 de diplomați ai Rusiei, acuzându-i că ar fi, de fapt, exponenți sub acoperire ai serviciilor secrete.
Premierul britanic va prezenta această variantă liderilor europeni, joi, la Bruxelles, în cadrul summitului șefilor de stat și de guvern din UE, cerându-le o reacție coordonată în masă în cazul otrăvirii fostului ofițer GRU Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, relatează The Guardian.
May consideră că acesta ar fi modul cel mai eficient de a dezmembra rețelele serviciilor secrete ruse din Europa și cere unitatea statelor UE și NATO în acest demers.
Până la această oră, capitalele europene sunt divizate cu privire la atitudinea ce ar trebui adoptată faţă de Moscova şi proiectul de declaraţie pregătit pentru acest summit reflectă „opinii diferite", subliniază diplomaţi în funcţie la Bruxelles, transmite Agerpres.
Există o tabără a „durilor", susţinătorii unei linii puternice. „Nu există altă explicaţie plauzibilă decât responsabilitatea Rusiei", au argumentat aceştia înainte de summit.
Însă ei vor trebui să conlucreze cu ţări reticente faţă de o escaladare a tensiunilor cu Rusia condusă de Vladimir Putin. Italia, Grecia, Austria, Cipru vor să-şi menţină bunele relaţii cu Moscova şi au obţinut o formulare atenuată, în care afirmă că „iau foarte în serios evaluarea guvernului britanic potrivit căreia este foarte probabil ca Federaţia Rusă să fie responsabilă", potrivit unui proiect de concluzii consultat obţinut de AFP.
„Durii" au acceptat textul în timpul reuniunii de luni, de la Bruxelles, a miniştrilor de externe, „pentru că era nevoie de o declaraţie a celor 28", a explicat o sursă diplomatică sub acoperirea anonimatului.
„Este un dosar foarte sensibil. Va trebui să-l tratăm cu prudenţă şi în mod colectiv. Nu trebuie să apăsăm pe trăgaci prea repede", a explicat reprezentantul unui alt stat membru al UE.
Prin urmare, Theresa May va încerca să-şi convingă partenerii să „fortifice" această parte a declaraţiei. Însă, fără dovezi tangibile împotriva Moscovei, aceasta va fi o misiune imposibilă, avertizează un diplomat. Unele state speră ca Londra să prezinte noi dovezi, însă mai mulţi dintre partenerii lor sunt sceptici.
Cooperarea Moscovei cu ancheta condusă de Marea Britanie asupra otrăvirii fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, la 4 martie, în Salisbury, va fi hotărâtoare.
„Cazul este unul foarte grav. El ar trebui să dea alarma pentru UE", au apreciat mai mulţi responsabili europeni în ajunul summitului. „Trebuie să vedem cum să ne pregătim în faţa conflictelor hibride şi a doctrinei ruse, care constă în a angaja un fel de hărţuire care se menţine în continuare sub pragul limită", a explicat unul dintre ei.
Ministerul de Externe rus i-a invitat miercuri pe toţi ambasadorii în post la Moscova pentru a-şi prezenta poziţia privind otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei lui, Iulia, pe 4 martie în oraşul Salisbury, din sudul Angliei, şi a criticat „incoerenţele" acuzaţiilor britanice. Însă reuniunea de la Moscova a fost sfidată de ambasadorii britanic, francez şi american, care au refuzat să participe.
Astfel, în lipsa dovezilor, liderii europeni nu ar trebui să discute despre noi sancţiuni împotriva Moscovei. Polonia a cerut sancţiuni, însă această opţiune este a priori exclusă. Trebuie unanimitate şi este imposibil să găseşti un consens în ziua de azi, au subliniat mai multe delegaţii europene.