Marea Britanie va majora cheltuielile militare cu peste un miliard de lire pentru a evita reducerea acestora în termeni reali din cauza inflaţiei în următorii doi ani, scrie sâmbătă cotidianul The Telegraph, potrivit Reuters.
Ministrul de finanţe Jeremy Hunt este aşteptat să facă la primăvară acest anunţ privind creşterea bugetară.
Experţi militari estimează că bugetul Ministerului Apărării din 2024/25 trebuie să crească de la 48,6 la 50,1 miliarde de lire pentru a se evita o reducere în termeni reali dat fiind că inflaţia se menţine peste 10%, scrie acelaşi cotidian.
În bugetul propus luna trecută, Hunt a afirmat că guvernul recunoaşte necesitatea de creştere a cheltuielilor de apărare şi a confirmat că va menţine bugetul militar la cel puţin 2% din PIB, în conformitate cu angajamentul faţă de NATO, scrie Agerpres.
'Avem unul din cele mai mari bugete de apărare din Europa şi în 2020 am anunţat cea mai mare creştere de cheltuieli de după Războiul Rece', a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt guvernamental.
El a precizat că orice majorare a cheltuielilor de apărare va fi luată în considerare în cadrul viitoarei revizuiri integrate, un document care va prezenta în primăvară priorităţile Marii Britanii în materie de apărare, securitate şi politică externă.
Editor : I.C