Marea Britanie introduce restricții privind vizele pentru studenți. Când intră în vigoare noile reguli

Data publicării:
Students choosing books in library
Foto: Profimedia

Guvernul britanic a anunţat marţi noi reguli privind vizele pentru studenţi, inclusiv o limitare strictă a reîntregirii familiei, pentru a reduce imigraţia, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Marea Britanie a înregistrat o imigraţie netă record de o jumătate de milion de persoane între iunie 2021 şi iunie 2022, conform statisticilor oficiale publicate în noiembrie. Noi cifre urmează să fie publicate în această săptămână şi sunt aşteptate cu nerăbdare, deoarece guvernele conservatoare au promis după Brexit să reducă imigraţia, fără succes.

În timp ce universităţile britanice de prestigiu atrag mulţi străini, adesea la preţuri foarte mari, noile restricţii privind vizele pentru studenţi „vor reduce semnificativ migraţia netă prin limitarea posibilităţii ca studenţii străini să aducă membri ai familiei”, a transmis guvernul într-un comunicat.

Aceste măsuri, care vor intra în vigoare în ianuarie, îi privesc pe toţi studenţii „cu excepţia cercetătorilor postuniversitari”. În plus, studenţii străini nu vor mai putea trece de la viza de student la viza de muncă până când nu îşi vor finaliza studiile.

Guvernul promite să acţioneze împotriva „agenţilor lipsiţi de scrupule” care folosesc vizele de student ca rută de migraţie.

În 2022, aproximativ 136.000 de vize au fost eliberate persoanelor aflate în grija unor studenţi străini, în creştere de la 16.000 în 2019, conform cifrelor guvernamentale. „Am asistat la o creştere fără precedent a numărului de persoane dependente de studenţi care sosesc în ţară cu vize. Este timpul să limităm acest drum”, a declarat ministrul de interne de dreapta, Suella Braverman, citată în comunicat.

Ministrul a considerat că noile măsuri reprezintă un „echilibru corect” şi ar permite „pe termen mediu” revenirea migraţiei nete la nivelurile de dinainte de COVID. Problema controlului imigraţiei a dominat dezbaterile din timpul campaniei care a dus la ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Dar guvernul conservator nu a reuşit de atunci să reducă numărul imigraţiei legale şi ilegale, în ciuda promisiunii de a recâştiga controlul asupra frontierelor.

În 2022, peste 45.000 de migranţi, un record, au traversat Canalul Mânecii ilegal pentru a ajunge în Regatul Unit. „Oprirea bărcilor” este una dintre cele cinci priorităţi ale premierului Rishi Sunak.

În acelaşi timp, Regatul Unit s-a confruntat, de la Brexit, cu un deficit de forţă de muncă în mai multe sectoare, inclusiv în agricultură şi sănătate, creând tensiuni regulate în cadrul guvernului cu privire la controlul imigraţiei.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...