Marea Britanie anunță un „program serios” de returnare a imigranților ilegali către țările de origine

Data publicării:
profimedia imigranti uk
Guvernul Regatului Unit anunță un „program serios” de returnare în ţările de origine a migranţilor neautorizaţi. Foto: Profimedia Images

Guvernul din Marea Britanie a anunţat, luni, un „program serios” de returnare în ţările de origine a migranţilor neautorizaţi, plan care va înlocui schema de expulzări către Rwanda a anteriorului executiv de la Londra.

Regatul Unit încearcă de mai mulţi ani să limiteze imigraţia ilegală, în particular sosirile de migranţi prin traversarea Canalului Mânecii cu ambarcaţiuni pneumatice, însă politica fostei majorităţi conservatoare a fost extrem de criticată de asociaţiile de sprijin pentru solicitanţii de azil şi de mai multe instanţe europene şi internaţionale, transmit Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

După preluarea mandatului, noul premier Keir Starmer a confirmat abandonarea proiectului controversat de expulzare a migranţilor în Rwanda, lansat în 2022, dar niciodată concretizat, estimând că proiectul respectiv era „mort şi îngropat” încă dinainte de a începe, mai arată sursa citată.

În schimb, el a promis tratarea dosarelor de imigraţie „cu umanitate” şi a anunţat că vrea să accelereze procesarea dosarelor solicitanţilor de azil simultan cu înăsprirea luptei contra reţelelor de traficanţi de persoane, în scopul „consolidării” frontierelor.

„Vom înlocui (proiectul de expulzare a migranţilor în Rwanda) cu un program serios de returnare şi de aplicare a legii. Am înlocuit imediat aceste zboruri programate către Rwanda cu zboruri pentru a returna oamenii care nu au dreptul de a rămâne (în Regatul Unit) către ţările lor de origine”, a declarat, luni, noul ministru de interne britanic Yvette Cooper, care a prezentat noile măsuri în faţa Camerei Comunelor.

Ea a denunţat faptul că precedentul guvern al Regatului Unit intenţiona să aloce în total 10 miliarde de lire sterline pentru schema de deportare în Rwanda, care deja a costat 700 de milioane de lire sterline (830 de milioane de euro).

Londra a anunţat săptămâna trecută că doreşte să mobilizeze 84 de milioane de lire sterline (99 de milioane de euro) pentru ajutorul pentru dezvoltare în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

„Ar trebui să acţionăm mult mai în amonte, mult înainte ca bărcile să sosească” în Franţa pentru migranţi, a subliniat Cooper.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Limba extrem de asemănătoare cu româna. Se învață în doar o lună, iar jumătate din vocabular este identic cu...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Anna Lesko s-a aruncat în zăpadă, doar într-un costum de baie: „Așa am fost crescută de mică”. Reacția fanilor
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
500.000 de pensii tăiate în martie, după o decizie a instanței. Ce perioade NU sunt contributive?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Primele imagini cu Anne Hathaway și Josh Hartnett în „Verity”. Dakota Johnson, producător executiv. „WOW...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...