În timp ce talibanii se pregătesc să formeze un nou guvern în Afganistan, o femeie povestește cum familia ei a fost sfâșiată după ce tatăl ei a dispărut în timpul guvernării anterioare a talibanilor, relatează BBC.
Friba, care locuiește acum în Londra, avea 10 ani când și-a văzut pentru ultima oară tatăl, în fosta lor casă din orașul Herat. Familia ei crede că a fost răpit de talibani.
„Să trăiești sub conducerea regimului taliban este ca și cum ai fi într-o relație abuzivă. La început este bine. Fac multe promisiuni, sunt atenți, chiar își îndeplinesc unele promisiuni. Asta îți dă un fals sentiment de securitate, dar ei își fac planurile”, spune Friba, al cărei nume a fost schimbat pentru a-i fi protejată identitatea.
Ea a povestit că tatăl ei a absolvit Universitatea din Kabul, apoi a început să lucreze pentru guvernul afgan de atunci.
„După ce rușii au plecat și mujahadinii au preluat puterea, tatăl meu și-a găsit un loc de muncă la un ONG. Când talibanii au ajuns în Herat, tatăl meu a avut ocazia să plece, dar a rămas. I-a plăcut slujba și i-a plăcut în Herat”, spune ea.
„Într-o dimineață, în iunie 1999, tatăl meu se pregătea să plece la serviciu. S-a uitat la mine și a zâmbit, apoi s-a urcat pe bicicletă și a plecat. Câteva minute mai târziu, câțiva dintre vecinii noștri au apărut la ușă cu bicicleta lui. Au spus că talibanii l-au luat”, povestește Friba.
„Nu voi uita niciodată chipul mamei mele. Era înghețat de șoc. L-a luat pe frtele meu de mână și a fugit afară, disperată să-l găsească. Nu au existat niciun fel de vești despre tatăl meu, nici despre locul unde se afla sau dacă mai era în viață”, adaugă ea.
Nici familia, nici prietenii nu au reușit să afle mai multe informații.
„În fiecare zi, mama mergea la fiecare birou taliban. Au refuzat să o asculte. „După ce a epuizat toate căile, unchiul meu a mers la Kandahar, unde auzise că talibanii mutaseră niște prizonieri. Dar nu au existat vești. Apoi s-a dus la Kabul și Mazar-i-Sharif, dar nu era nici acolo”, își amintește ea.
„Vecinii noștri care asistaseră la arestarea lui erau siguri că îi văzuseră pe aceiași talibani arestând alți vecini și eliberându-i ulterior dintr-o închisoare din Herat.
Mama era puternică, o leoaică, nu a renunțat. Împotriva sfaturilor familiei, ea l-a luat pe fratele meu (pentru că sub conducerea talibanilor, ea putea călători doar cu un bărbat, chiar dacă era doar un copil) și s-a dus la Kandahar la biroul liderului talibanilor, Mullahul Omar. Talibanii au bătut-o și au amenințat-o. Au spus că dacă o mai văd, o omoară cu pietre. Mama s-a întors acasă dezamăgită și învinsă”, povestește Friba.
Ea spune că viața sub regimul talibanilor s-a transformat „din iadul pe pământ într-o gaură neagră a deznădejdii”.
Familia a plecat din Afganistan, de teamă, și s-a mutat în Iran. Au revenit în 2004, când situația în țară se îmbunătățise.
„Am vrut să studiem și să devenim cineva. Tatăl nostru avea speranțe pentru noi și am vrut să le împlinim. Îmi amintesc încă zâmbetul lui fermecător și mai am stiloul pe care mi l-a dat. Nu îl putem jeli și nu-l vom uita”, spune ea.
Friba se teme acum că istoria se va repeta.
„Sunt căsătorită acum și locuiesc în Anglia. Dar mi-e teamă pentru mama, surorile și fratele meu care sunt încă în Afganistan și pentru milioanele de familii care vor suferi pierderi, la fel ca noi. Singura lor crimă este că s-au născut în Afganistan”, spune Friba.
Editor : M.B.
