Ziaristul care a aruncat cu pantofii în George W. Bush candidează

Data publicării:
ziarist irak pantof bush

Ziaristul irakian care a aruncat cu pantofii după preşedintele american George W. Bush candidează pentru un loc în parlamentul de la Bagdad, informează Agerpres.

Muntazar al-Zaydi, acum în vârstă de 39 de ani, a devenit celebru în decembrie 2008 pentru gestul său de protest. Într-o conferinţă de presă, la Bagdad, el i-a strigat preşedintelui de atunci al SUA: „Câine, ăsta e sărutul de adio din partea poporului irakian!”; Bush a reuşit să evite pantofii aruncaţi de ziarist.

Ulterior, al-Zaydi a fost condamnat la un an de închisoare pentru agresarea unui şef de stat străin aflat într-o vizită oficială în Irak. El a fost eliberat după nouă luni pentru bună purtare şi este considerat de mulţi arabi un erou.

De teama altor consecinţe, el s-a refugiat în Liban, unde trăieşte şi acum. „Nu regret fapta, dimpotrivă, regret că n-am mai avut atunci încă o pereche de pantofi”, a declarat el despre episodul memorabil în care a fost protagonist.

Muntazar al-Zaydi este pe locul 95 din 138 pe lista de candidaţi a grupării "Marşul pentru reforme", formate din susţinători ai liderului populist şiit Moqtada Sadr şi din comunişti. Potrivit AFP, şansele sale de a fi ales sunt reduse.

Obiectivul său politic este „să-i arunc în închisoare pe toţi politicienii hoţi şi să-i fac să-şi regrete faptele şi să le confisc toate bunurile”.

El susţine că detestă şi acum Statele Unite şi cere retragerea imediată din Irak a tuturor militarilor americani. La argumentul că aceştia au ajutat forţele irakiene în lupta împotriva jihadiştilor din Statul Islamic, al-Zaidi a replicat: „Chiar SUA au favorizat Statul Islamic, cum puteţi spune că vor să scape de el?”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”