Vremea rea face probleme în Europa şi SUA

Data publicării:
IARNA

Autorităţile au amenajat 20 de aşezăminte pentru sinistraţi în 12 oraşe şi au cerut populaţiei să evite pe cât posibil călătoriile. Probleme sunt şi în Serbia, unde este cod roşu de ninsori, la fel şi în jumătatea de sud a Croaţiei.

Căderile de zăpadă au afectat traficul şi în Belgia, Germania şi Ungaria. Iar de cealaltă parte a Atlanticului, în Statele Unite, viscolul a provocat zeci de accidente rutiere.

Căderile masive de zăpadă au provocat haos mai ales în Alpii francezi, unde aproximativ 15 mii de oameni au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea în centrele pentru refugiaţi. Alţii, mai puţini norocoşi, au stat toată noaptea în autoturisme, pe un frig pătrunzător.

„Am văzut maşini abandonate de oameni care, în mod evident, au renunţat şi fie au plecat în altă parte, fie s-au dus în maşina altora. Sunt numai câţiva oameni care au rămas fără combustibil şi care s-au aşezat în mici convoaie sau grupuri de maşini şi probabil că-şi vor petrece noaptea în vehiculele lor”.

Un bărbat de 27 de ani a murit după ce maşina sa a alunecat şi s-a prăbuşit într-o râpă. De altfel, autorităţile franceze au decretat cod portocaliu pentru 19 departamente. Situaţia este cu atât mai complicată cu cât mulţi dintre şoferi nu şi-au pregătit echipamentul de iarnă.

Totul este blocat. Sunt unii cu maşini ale căror roţi au lanţuri rupte, alţii care nu au lanţuri deloc. Ce nebunie!”. În Marea Britanie, meteorologii au emis avertismente de vreme severă pentru mare parte din ţară, în principal în Scoţia şi Irlanda de Nord. Zăpada a venit pe neaşteptate, iar foarte mulţi şoferi care plecaseră la drum au fost nevoiţi să-şi abandoneze maşinile din cauza condiţiilor de drum.

„Erau condiţii teribile. Maşinile alunecau peste tot, oameni care încercau să ajungă acasă. Era o situaţie foarte tristă”.

Peste 100 de mii de locuinţe au rămas fără curent electric, din cauza cablurilor rupte sub greutatea zăpezii. Multe trenurile şi curse aeriene au fost anulate sau au avut întârzieri mari. „Înţeleg că este o problemă, dar nu ni se dau informaţii. Nu ştim cât o să stăm aici. Este ridicol”.

A nins şi în sudul Statelor Unite, în special în Texas şi Oklahoma unde au avut loc mai multe accidente. Maşinile nu erau pregătite pentru iarnă, pentru că zăpada este o raritate în cele două state Meteorologii spun că frigul se va extinde peste întreg teritoriul american până la finalul anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
zapada germania
VIDEO. Zăpadă de peste trei metri în Germania și Austria
iarna grecia
Iarnă cruntă în Grecia: 3 oameni au murit
zapada polonia
Vreme geroasă în Polonia
masini vreme rea
Vreme rea în Spania, Franța și Italia
zapada drum bosnia
Avertisment MAE. Vreme rea în Balcani și în Italia
Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”