Vinul cu ceai, o invenţie a unei crame din Africa de Sud

Data publicării:
pahar de vin-1

În versiunea sud-africanilor, vinul nu trebuie maturat în butoaie de stejar, ci folosind bucăţi de lemn de rooibos. Planta aromatică acoperă 10% din piaţa globală a ceaiurilor de plante, iar patronii cramei sunt siguri că va avea acelaşi succes şi în industria vinurilor.

„Cred că va fi consumat în toată lumea. Am înregistrat patentul la 83 de oficii din întreaga lume. Deja exportăm vin în China şi, cu siguranţă, va fi consumat şi în restul lumii", a declarat Trevor Strydom, coproprietarul Audacia Wine.

Sud-africanii fac ceai din rooibos de multe secole, dar, în ultimele decenii, aroma a devenit populară în mai toată lumea. Africa de Sud trimite peste graniţă peste 6.000 de tone de rooibos anual, iar consumatorii cer din ce în ce mai mult.

"Circa jumătate din producţia de rooibos este exportată, restul e consumată în Africa, iar cea mai mare parte în Africa de Sud", a spus Dawie de Villers, directorul Cape Natural Tea Products.

Din Occident şi până în China, apetitul consumatorilor pentru băuturile sănătoase creşte în ritm rapid. Iar vinul făcut cu rooibos are un as în mânecă - în timpul procesului de fermentare, vinul extrage antioxidanţi din lemnul de rooibos. Procedeul ar putea fi interesant pentru producătorii de vin organic, fiindcă adăugarea unor compuşi chimici nu e deloc necesară. Sunt eliminaţi sulfiţii necesari pentru decantarea şi limpezirea vinului. Rezultatul e un produs mai sănătos, iar sănătos ar putea fi şi impactul asupra economiei.

„Cu siguranţă va avea un impact asupra pieţei globale, fiindcă ceilalţi vor vedea cum competitorii nu mai au nevoie să adauge sulfiţi. Procedeul aduce foarte multe avantaje, iar asta schimbă marca, îţi oferă o marcă interesantă pentru consumatorii conştienţi de sănătatea lor", a declarat Alan Winde, ministrul pentru Oportunităţi Economice din Western Cape, o provincie a Africii de Sud.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...