VIDEO. Salutul care a stârnit invidia lui Donald Trump

Data actualizării: Data publicării:
salut-mbs-putin-trump
Captură Twitter

Președintele rus Vladimir Putin l-a întâmpinat cu căldură pe prințul saudit Mohammed bin Salman, la Summitul G20 din Buenos Aires. Aceștia s-au salutat ca doi prieteni vechi: nu au dat mâna într-un mod protocolar, ci au bătut palma și au zâmbit larg. Gestul a fost surprins de fotografi și cameramani, iar analiștii citați de CNN au observat și privirea președintelui american Donald Trump la salutul celor doi.

salut-mbs-putin-trump
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite bate palma cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, sub privirile lui Donald Trump. Captură Twitter

Analiștii consideră bizar gestul lui Vladimir Putin, în condițiile în care cu câteva momente înainte, la fotografia de grup, liderii politici l-au ignorat pe conducătorul Arabiei Saudite.

În schimb, Donald Trump, care a apărat legăturile americane cu Arabia Saudită, „a schimbat politeţuri” cu prinţul încoronat, a precizat Casa Albă. Trump a afirmat în trecut că s-ar putea să nu se afle niciodată dacă prinţul Mohammed a ordonat sau nu asasinatul. Surse credibile susţin că CIA crede că prinţul încoronat a ordonat asasinatul.

Reporterii aflați la fața locului au reacționat imediat pe rețelele de socializare la acest salut. „Și tu ai fi așa de fericit dacă ai scăpa să fii acuzat de o crimă”, a scris Aaron Blake, de la The Washington Post, pe Twitter.

Însă imaginile sunt mult mai serioase, precizează CNN, amintind de tensiunile dintre Rusia și Arabia Saudită în contextul stabilirii prețului pentru petrol, absența leadershipului președintelui american ori de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul Riadului din Istanbul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Jurnaliștii americani au amintit și de relațiile bileterale tot mai dificile dintre cele țările celor trei lideri, pornind de la contractele americano-saudite, sau implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016, din SUA.

„Există o îngrijorare cu privire la cele mai rele posibile forme de corupție, prin faptul că președintele SUA ar fi putut lua decizii extrem de importante legat de modul în care să trateze o țară în funcție de profitul lui personal. Dacă americanii s-au bucurat să aibă un om de afaceri în Biroul Oval, acum află costurile potențiale ale mentalității sale mai ales dacă acel antreprenor refuză să-și schimbe strategia cu privire la prioritățile țării”, notează Julian Zelizer, analist politic la CNN.

Reuters precizează că cele două momente evidenţiază dilema cu care s-au confruntat liderii celor mai puternice economii din G20 în timpul summitului de la Buenos Aires din acest weekend: cum să se comporte cu prinţul încoronat, a cărui imagine este afectată de controversa privind asasinarea unui jurnalist saudit, dar care este în acelaşi timp liderul de facto al uni regat bogat, producător de petrol, care este un investitor global major.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri