VIDEO. Momentul în care Arabia Saudită este atacată cu șapte rachete balistice trase din Yemen

Data publicării:
Untitled

Şapte rachete balistice trase de rebelii şiiţi yemeniţi au fost interceptate în cursul nopţii de duminică spre luni în spaţiul aerian al Arabiei Saudite, iar resturile au făcut un mort şi doi răniţi, a anunţat coaliţia militară condusă de Riad, scrie AFP, citată de Agerpres.



Trei dintre aceste rachete se îndreptau spre capitala Riad, una spre oraşul garnizoană Khamis Mesheit, una spre Najran, iar două spre Jizan, în sudul Arabiei Saudite, a precizat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al coaliţiei, colonelul Turki al-Maliki.


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Aceste tiruri au coincis cu a treia aniversare a intervenţiei împotriva rebelilor houthi a coaliţiei militare conduse de Arabia Saudită.


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


Colonelul al-Maliki a informat că o persoană şi-a pierdut viaţa, iar apărarea civilă de la Riad a precizat că resturile uneia dintre rachetele interceptate deasupra capitalei au lovit un imobil, omorând un cetăţean egiptean şi rănind alte două persoane.


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Este pentru prima dată de la începutul campaniei în Yemen când coaliţia condusă de Riad anunţă lansarea unui număr atât de mare de rachete balistice într-o singură zi asupra Arabiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Legătura personală a lui Trump cu frații Tate. Cum l-a introdus Barron pe tatăl său în „manosferă” în care...
Digi FM
“Profetul burselor”, avertisment serios: “Milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă și casele”
Pro FM
Lady Gaga, pe tocuri imposibile la un eveniment în New York, alături de logodnicul ei. Ei nu au făcut rabat...
Film Now
Sebastian Stan, alături de frumoasa lui iubită, actrița Annabelle Wallis, pe covorul roșu la premiile BAFTA...
Adevarul
Crima care i-a șocat pe contemporani: Primar măcelărit ore în șir și lăsat să putrezească pe uliță
Newsweek
Ultima șansă pentru creșterea pensiilor. CCR decide marți soarta a sute de mii de pensionari
Digi FM
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi. Imaginile au devenit virale
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un bărbat din Mehedinți a rămas blocat în casă de propriul câine. A sunat la 112 de teamă că va fi atacat de...
Film Now
BAFTA 2025. Ce nu s-a văzut la TV. Gafele și cele mai controversate momente. Zoe Saldana a înjurat pe scenă
UTV
Reacția lui CRBL după ce s-a spus că relația lui cu Olga Guțanu e pe butuci din cauza geloziei: „Hai măi...