Poliţiştii macedoneni au blocat din nou accesul în ţara lor a miilor de refugiaţi din alte state decât Siria, Afganistan sau Irak. Forţele speciale macedonene au făcut uz de gaze lacrimogene pentru a respinge valul de imigranţi furioşi, care încearcă de peste două săptămâni să treacă prin Macedonia, pentru a-şi continua drumul spre Europa Occidentală.
Oficialii de la Skopje permit tranzitul doar pentru imigranţii din Siria, Afganistan şi Irak, pe care îi consideră refugiaţi de război. Ceilalţi imigranţi, majoritatea din Pakistan, Bangladesh, Iran sau state africane sunt respinşi de la frontieră.