VIDEO. De Paşte, Lumina Sfântă vine de la Ierusalim

Data publicării:
LUMINA SFANTA

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pregătirile încep de la primele ore ale dimineţii, în Sâmbăta Mare, când Sfântul Mormânt este sigilat după ce a fost controlat pentru ca nicio sursă de foc să nu fie lăsată înăuntru. La prânz, lăcaşul este deja înţesat de pelerini veniţi din toată lumea.

Patriarhul Ierusalimului este cel care intră în capela în care se află mormântul lui Iisus Hristos, cu 33 de lumânări neaprinse în mâini, numărul anilor pe care îi avea Mântuitorul când a fost răstignit. Patriarhul e îmbrăcat într-un veşmânt simplu şi, înainte de a coborî după lumina sfântă, este verificat de poliţiştii israelieni, care se asigură că nu are nicio sursă de foc la el. Potrivit ritualului, Patriarhul înconjoară de trei ori mormântul, apoi îngenunchează în faţa dalei de marmură care îl acoperă şi se roagă în aşteptarea miracolului.

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu a asistat la apariţia Sfintei Lumini.

„La un anumit moment, sfânta lumină se pogoară, aprinde vata care este aşezată pe sfântul mormânt, de unde Patriarhul aprinde apoi lumânările cu care iese şi dă lumină miilor de pelerini care sunt acolo”, povesteşte el.

„A fost un moment extraordinar, care s-a consumat fulgerător. Abia după ce a trecut am realizat ce s-a întâmplat, în urma bucuriei extraordinare pe care am avut-o”, îşi aminteşte jurnalistul.

Dacă pentru mulţi, aprinderea Luminii Sfinte fără o sursă de foc este un miracol divin, alţii au pus acest ritual sub semnul suspiciunii şi au încercat să explice aprinderea lumânărilor. În 2001, un făclier armean care a luat parte la ceremonia de la Ierusalim a declarat pentru publicaţia The Telegraph că nu se întâmplă nicio minune şi că preoţii ar folosi o lampă veche pentru a aprinde lumina sfântă. Un specialist grec, care a studiat fenomenul timp de mai mulţi ani, susţine că fosforul este explicaţia. El este convins că lumânările cu care Patraiarhul intră în Capela Sfântului Mormânt sunt impregnate cu fosfor alb, care în contact cu aerul umed din interior ia foc spontan.

Indiferent însă de felul în care se aprinde lumina considerată sfântă, ortodocşii continuă să creadă că este o minune şi nu au nevoie de dovezi care să le susţină credinţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri