VIDEO. Ceartă între medici în timpul unei nașteri prin cezariană. Bebelușul a murit

Data actualizării: Data publicării:
operatie

Doi medici au fost suspendați după apariția unui videoclip în care apar certându-se în sala de operații. Scena a avut loc marți, în Spitalul Umaid din Jodhpur, India, în timp ce se efectua o naștere de cezariană de urgență, în urma căreia bebelușul a murit.

Clipul filmat de unul dintre asistenții aflați în sala de operații îl arată de medicul de obstretică și ginecologie, dr. Ashok Nanival, care efectua operația, certându-se cu medicul anestezist, dr. Mathura Lal Tak, scrie hindustantimes.com. Identitatea celor doi a fost confirmată de spital, care a început o anchetă.

Reprezentanții spitalului au declarat că femeia a ajuns la spital în stare critică și a intrat imediat în operație. A pierdut copilul la scurt timp după. „Nu știm încă dacă decesul copilului a fost provocat de neatenția medicilor. Cauza decesului este asfixia,a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...