VIDEO. Barack Obama vizitează pentru prima dată ca președinte Israelul şi teritoriile palestiniene

Data publicării:
20032013 20obama-55961

La sosirea în Israel, Barack Obama a fost primit cu toate onorurile şi chiar cu glume prieteneşti. Vizita sa este menită să confirme încă o dată legăturile privilegiate dintre Statele Unite şi Israel.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a oferit în dar lui Barack Obama un microcip pe care sînt transcrise două declaraţii de independenţă: cea a Statelor Unite şi cea a Israelului. Dispozitivul este încastrat într-o piatră luată din zidul Templului lui Solomon.

Prima-doamnă a primit o tipsie de argint, iar cele două fiice ale cuplului prezidenţial două lănţişoare. Cîinele familiei Obama a primit şi el în dar un hamburger din cauciuc

„Ne vom aştepta să discutăm cu preşedintele american o serie de probleme care îngrijorează ambele părţi: procesul de pace din Orientul Mijlociu, situaţia dificilă din Siria şi, bineînţeles, pericolul pe care îl înfruntăm din partea Iranului şi programului lor nuclear”, a declarat Mark Regev, purtător de cuvânt al guvernului israelian.

Preşedintele american a fost acuzat de către liderii de la Ierusalim, mai ales de către Beniamin Netanyahu, că nu se opune cu adevarat programului nuclear iranian și că nu susține Israelul, principalul aliat al Americii în Orientul Mijlociu.

În plus, premierul israelian nu și-a ascuns susținerea pentru Mitt Romney, contracandidatul lui Barack Obama în alegerile prezidențiale de anul trecut. Palestinienii, sceptici privind vizita liderului american și a încercărilor sale de a reporni discuțiile de pace, au pregătit mișcări pe protest.

„Asta este soarta oricărui lider care subestimează abilitățile și drepturile palestinienilor. Președinte Barack Obama nu ești bine primit în Betleem”, spune un palestinian.

Vizita lui Barack Obama în Israel este una mai degrabă simbolică. Casa Albă a recunoscut că nu se așteaptă la progrese mari în procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Programul vizitelor lui Barack Obama

Această primă călătorie a sa din al doilea mandat are loc la două zile după învestitura noului Guvern al premierului israelian Benjamin Netanyahu, care şi-a fixat drept prioritate apărarea și securitatea, citând „ameninţările foarte grave” care vin, în opinia lui, din partea Iranului şi Siriei, potrivit MEDIAFAX.

Barack Obama va avea o întrevedere, joi, la Ramallah în Cisiordania cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, cu care se va întâlni şi în ziua următoare, cu ocazia unei scurte vizite la Biserica Naşterii Domnului din Betleem.

Doritor să se adreseze direct israelienilor, el va rosti joi un discurs la centrul internaţional de Congrese din Ierusalim.

În cadrul acestei vizite cu mare încărcătură simbolică, el va merge la muzeul naţional din Betleem, în special pentru a admira faimoasele manuscrise de la Marea Moartă, care sunt în posesia Israelului de la Războiul din 1967.Vineri, el va depune jerbe de flori la mormântul fondatorului sionismului Theodor Herzl şi la cel al premierului asasinat Yitzhak Rabin, după care va merge la memorialul Holocaustului Yad Vashem.

Barack Obama va pleca apoi în Iordania, unde se va întâlni cu regele Abdallah II, după care, sâmbătă dimineaţa, va vizita Petra.

Principalul obiectiv al acestei călătorii este consolidarea legăturilor cu Israelul, principalul aliat al Statelor Unite în regiune, şi încercarea de a aplana diferendele cu Netanyahu în privinţa programului nuclear iranian şi a colonizării teritoriilor palestiniene.

„Credem că va dura puţin mai mult de un an sau aproape până când Iranul va dezvolta o armă nucleară, dar evident nu vrem să aşteptăm până în ultimul moment”, a declarat Obama într-un interviu acordat televiziunii israeliene, difuzat la 14 martie, subliniind că „păstrează toate opţiunile pe masă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...