Un yoghin care afirma că nu a mai mâncat de 80 de ani a murit de bătrânețe. Medic neurolog: Acest fenomen rămâne un mister

Data publicării:
Prahlad Jani

Un yoghin indian care spunea că nu s-a mai hrănit şi hidratat în ultimele opt decenii, care a făcut obiectul unor studii medicale dar şi al multor îndoieli, a murit marţi la vârsta de 90 de ani, a anunţat unul dintre vecinii lui.

Ascetul Prahlad Jani, care purta părul lung şi un inel în nas după modelul unei zeiţe hinduse, era originar din satul Charada din statul Gujarat, situat în vestul Indiei, şi susţinea că nu a mai consumat apă şi alimente de la vârsta de 11 ani.

„A murit marţi dimineaţă, de bătrâneţe, în casa lui”, a declarat Sheetal Chaudhary, unul dintre vecinii săi.

Prahlad Jani spunea că a fost binecuvântat de o zeiţă în copilăria sa, fapt care i-ar fi conferit anumite puteri speciale. „Primesc elixirul vieţii prin orificiul din bolta mea palatină, iar asta îmi permite să trăiesc fără hrană şi fără apă”, declara el pentru AFP în 2003, potrivit Agerpres.

Echipe medicale l-au monitorizat în două rânduri

Autorităţile nu pot să verifice dacă yoghinul nu a consumat în realitate deloc alimente şi apă pe durata ultimelor opt decenii. În schimb, medicii consideră că este de neconceput ca un corp uman să poată să suporte un post atât de îndelungat.

Ascetismul său, care l-a ajutat să înfiinţeze o comunitate de fideli, a atras atenţia oamenilor de ştiinţă. Echipe medicale indiene l-au monitorizat în două rânduri, în 2003 şi în 2010.

În timpul celui de-al doilea studiu, pe durata căruia a fost supravegheat în permanenţă de camere de filmat, yoghinul a rezistat fără să bea apă şi fără să mănânce nimic, dar şi fără urinare şi defecare, timp de două săptămâni, uluindu-i pe medicii care aveau sarcina de a îl monitoriza.

„Acest fenomen rămâne un mister”, declara în epocă în faţa reprezentanţilor presei un medic neurolog din acea echipă medicală.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...