Un român face o campanie umanitară pentru a ajuta un ghid din Nepal

Data publicării:
octavian segarcean

  

Scriitorul s-a aflat în Nepal în momentul cutremurului şi acum strânge bani pentru Lama, un ghid care locuieşte în apropierea capitalei ţării. Este chiar unul dintre personajele principale din cartea sa şi cel care l-a inspirat să scrie despre aventuri în locurile ascunse, în inima munţilor.

Câţiva români cu suflet mare au pus mână de la mână şi au adunat 2.500 de dolari până acum pentru Lama. Bărbatul are 55 de ani şi cinci copii. Cu doi dintre ei şi cu soţia locuia în casa pe care a pierdut-o în urma cutremurului.

„Prietenul nostru foarte bun, frăţiorul nostru Lama, ghidul nostru de munte şi familia lui au rămas fără adăpost, fără casă, din câte am putut să vorbim, din crâmpeie de conversaţie. Ei locuiesc în corturi, în afara clădirilor afectate sau chiar dărâmate. Proviziile sunt extrem de puţine, iar accesul în satul lor este extrem de dificil datorită alunecărilor de teren, pe de o parte, şi a prăbuşirii caselor pe drumurile altădată funcţionale”, spune Octavian Segărceanu.

„Am considerat că este bine să pornesc de la oameni concreţi pe care îi cunosc. Am vrut să văd dacă există oameni care sunt solidari cu înţelegerea lucrurilor aşa cum o am eu. Spre surpriza mea, am văzut că sunt foarte mulţi”, mai spune scriitorul.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...