Un român căutat pentru crimă, reținut cu ajutorul Interpol, în Costa Rica
Data actualizării: Data publicării:
Biroul Interpol din Costa Rica a reţinut joi un cetăţean român căutat în România în vederea executării unei sentinţe pentru infracţiunea de omor, informează EFE.
Românul, Piluţ Doru Cristian, în vârstă de 51 de ani, a fost reţinut în localitatea La Fortuna de San Carlos din provincia Alajuela (nord), unde a lucrat o vreme în agricultură, au indicat autorităţile într-un comunicat, potrivit Agerpres.
"În ancheta iniţiată la începutul lunii martie, când a fost primită cererea în vederea localizării sale, s-a constatat că subiectul a intrat ilegal în ţară şi s-a instalat încercând să nu atragă atenţia, lucrând ca agricultor", se arată în buletinul oficial.
Românul a fost reţinut în urma unei operaţiuni desfăşurată de Interpol în colaborare cu autorităţile din Costa Rica.
Autorităţile judiciare urmează să decidă în următoarele zile modalitatea prin care românul va fi trimis înapoi în ţara sa, menţionează EFE.