Un primar s-a sinucis după ce au apărut fotografii cu el machiat și îmbrăcat cu rochie. El era și pastor

Data publicării:
masina de politie in sua
Polițiști din Alabama. FOTO: Profimedia Images

Un primar din Alabama s-a sinucis la două zile după ce pe internet au apărut imagini cu el machiat și îmbrăcat cu rochie, scrie Sky News.

F.L. Copeland, care a fost și pastor, s-a împușcat vineri, a transmis NBC News.

Copeland ceruse site-ului care intrase în posesia fotografiilor să nu le facă publice, dar cererea lui a fost ignorată, așa că imaginile au ajuns pe internet. Două zile mai târziu, el s-a sinucis.

„Ceea ce fac în viața privată nu are nimic de-a face cu ceea ce fac în viața mea ca om al bisericii. Faptul că uneori îmi pun o rochie sau că mă machiez are vreun efect asupra mea ca primar? Are asta vreo legătură cu faptul că sunt primar sau pastor?”, spusese el anterior.

Site-ul care a publicat fotografiile a fost criticat de senatorul Doug Jones, care a declarat că este „trist și dezgustător” felul în care a fost tratat Copeland.

„Trăim într-o lume rea, josnică. A fost un om bun și un primar grozav care a condus micul oraș Smith Station în perioada grea de după devastatoarea tornadă de acum câțiva ani”, a transmis Doug Jones într-un comunicat.

Luni urmează să aibă loc autopsia.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri