Graniţa turco-siriană din zona oraşului Alep este asaltată de refugiaţi de o săptămână. Oamenii spun că armata rusă şi-a intensificat raidurile şi bombardează inclusiv ţinte civile. Nimeni nu mai este la adăpost. Mulţi dintre sirienii ajunşi la frontiera cu Turcia mai au doar hainele de pe ei. Au lăsat în urmă tot ce au avut doar pentru a-şi salva viaţa.
„Frumosul Alep a fost demolat întâi de avioanele regimului sirian, apoi de avioanele colaboratorilor lor, ruşii”, a acuzat premierul Turciei, Ahmet Davutoglu.
Guvernul turc spune că numărul sirienilor care încearcă să intre în ţară pe la graniţa de sud-vest creşte de la o zi la alta, dar sunt făcute eforturi pentru a impiedica valul de refugiaţi. Punctele de trecere au fost închise, iar oamenii primesc asistenţă la faţa locului. Autorităţile de la Ankara vor să dovedească astfel că îşi îndeplinesc angajamentul luat faţă de Uniunea Europeană de reducere a fluxului de migranţi. Dar pentru europeni este insuficient. Miniştrii de Externe ai UE discută la Amsterdam, în cadrul unei reuniuni informale, variantele de apărare a propriilor graniţe.
„Cea mai bună variantă ar fi să putem securiza graniţa dintre Grecia şi Turcia, dar câtă vreme nu reuşim să facem acest lucru ar trebui să ooperăm cu ţări precum Macedonia şi Serbia pentru protejarea spaţiului Schengen”, a declarat Sebastian Kurz, ministrul de externe al Austriei.