Un muc de țigară a dus la rezolvarea unei crime vechi de peste 50 de ani. Cine a omorât-o pe Rita

Data actualizării: Data publicării:
rita
Rita Curran, de 24 de ani, a fost ucisă în iulie 1971 FOTO: Poliția Vermont

La mai bine de 50 de ani după ce o femeie a fost găsită stragulată în camera ei, poliția din Vermont l-a identificat pe ucigaș folosind ADN-ul găsit pe un muc de țigară și pe hainele acesteia.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că William DeRoos, un bărbat care locuia în blocul din Burlington unde stătea și Rita Curran, femeia ucisă, este autorul crimei, cu ajutorul progreselor înregistrate în tehnologia ADN și genetică, potrivit CNN.

Însă DeRoos a murit în urma unei supradoze de droguri, la San Francisco, în 1986, a precizat poliția, iar cazul crimei a fost închis.

În noaptea crimei, în iulie 1971, DeRoos, care locuia cu două etaje deasupra apartamentului lui Curran, s-a certat cu soția lui și a ieșit afară „să se calmeze”, potrivit poliției din Burlington.

Rita Curran, de 24 de ani, a fost găsită mai târziu moartă, bătută cu brutalitate după ce s-ar fi luptat cu agresorul, a scris în raport un detectiv la acea vreme. Anchetatorii sunt sută la sută convinși că DeRoos este autorul crimei, potrivit unui raport publicat săptămâna aceasta.

Când anchetatorii i-au interogat pe DeRoos și pe soția lui, a doua zi dimineață, cei doi au spus că au fost împreună toată noaptea și nu au auzit sau văzut nimic. DeRoos și-a instruit soția să susțină același lucru dacă va mai fi interogată, pentru că el avea antecedente penale și l-ar fi scos pe el vinovat oricum.

Un pas important în acest caz a fost făcut în 2014, când un profil ADN a fost extras dintr-un muc de țigară găsit lângă cadavrul lui Curran, a spus detectivul James Trieb într-o conferință de presă. Însă profilul nu a fost identificat în baza de date. Asta însemna că persoana cu acel ADN nu a fost niciodată condamnată.

În 2019, Trieb a redeschis cazul și a decis să aibă o nouă abordare, tratând cazul ca și cum ar fi fost înregistrat de curând. Astfel, la el a lucrat o echipă întreagă de detectivi și criminaliști, nu doar un singur ofițer, așa cum se procedează în toate cazurile vechi.

A fost audiată din nou fosta soție a lui DeRoos, iar aceasta a recunoscut că el fusese plecat din casă în momentul în care vecina lor a fost ucisă, dar că nu a declarat inițial acest lucru fiind convinsă că soțul ei era nevinovat.

Testele genetice au stabilit că urmele de ADN din mucul de țigară și din hainele victimei îi aparțineau lui DeRoos.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”