Un localnic din California a contractat ciuma bubonică în timp ce-și plimba câinele pe malul lacului Tahoe

Data publicării:
Autoritățile chineze au emis o alertă sanitară pentru ciuma bubonică și au interzis consumul animalelor care ar putea transmite boala
Foto: Guliver / Getty Images

O persoană din California a fost diagnosticată cu ciumă bubonică, fiind primul caz înregistrat la un om în ultimii cinci ani, scrie CNN

Oficialii din domeniul sănătății cred că pacientul a fost mușcat de un parazit în timp ce-și plimba câinele, însă, o anchetă este în curs pentru a stabili exact modul în care a contractat boala. Persoana infectată se recuperează acasă sub îngrijirea unui medic.

„Cazurile de ciumă bubonică în rândul oamenilor sunt extrem de rare, dar pot fi foarte grave”, a declarat medicul Nancy Williams. „Este important ca cetățenii să-și ia măsuri de protecție atât pentru ei cât și pentru animalele de companie atunci când sunt în aer liber, în special în timpul drumețiilor sau în zonele de camping, unde sunt prezente numeroase rozătoare sălbatice”.

Ciuma bubonică este o afecţiune bacteriană răspândită de purici care trăiesc pe corpul rozătoarelor sălbatice, precum marmotele. Poate ucide o persoană adultă în mai puţin de 24 de ore dacă nu este tratată la timp, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Printre simptomele ciumei bubonice se numără febră mare, frisoane, dureri de cap şi greaţă, care apar la o săptămână după expunere.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că urmăreşte cu atenţie cazurile de ciumă bubonică, subliniind că situaţia actuală nu prezintă un risc sporit şi este "bine gestionată".

Citește și: Un sat din Mongolia a fost plasat în carantină după ce un localnic a murit de ciumă bubonică

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...