Un copil de 6 ani a fost urcat în avionul greșit și a aterizat la 250 km de aeroportul unde îl aștepta bunica lui

Data actualizării: Data publicării:
baiat in avion
Un băiețel de șase ani a fost urcat în avionul greșit de angajații unei companii aeriene FOTO: Shutterstock

Un băiețel de șase ani a fost urcat în avionul greșit în urmă cu câteva zile, astfel că prima călătorie cu avionul din viața lui a fost una memorabilă.

Plecând din Philadelphia, Casper a fost îmbarcat de angajații unei companii aeriene, Spirit Airlines, în zborul pentru Orlando, însă el ar fi trebuit să ajungă în Fort Myers, acolo unde era așteptat de bunica lui, potrivit The Guardian.

Maria Ramos, bunica lui Casper, a declarat pentru un post tv local că a fost șocată să primească un telefon de la nepotul ei care i-a spus că a aterizat la Orlando. Astfel, ea a fost nevoită să conducă peste 250 de kilometri pentru a-și recupera nepotul, iar Spirit Airlines s-a oferit să suporte costurile.

Casper a fost dus la aeroportul din Philadelphia de mama lui. După îndeplinirea tuturor formalităților, copilul, care călătorea singur, a fost preluat de un angajat al companiei aeriene care urma să-l îmbarce, însă l-a urcat în avionul greșit.

Spirit Airlines a precizat într-un comunicat de presă că „ia în serios siguranța transportului tuturor pasagerilor noștri și efectuează o investigație internă. Ne cerem scuze familiei pentru această experiență.”

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...