Un copil de 4 ani cu autism a fost dat jos dintr-un avion pentru că nu purta mască

Data publicării:
un avion se pregateste de aterizare
Foto: Profimedia Images

Un copil cu autism, în vârstă de 4 ani, a fost dat jos dintr-un avion din SUA pentru că nu purta mască de protecție. Compania aeriană a refuzat să țină cont de dizabiliatea copilului, a spus mama acestuia, potrivit BBC.

Compania Spirit Airlines spune că toți pasagerii sunt obligați să poarte mască de protecție, cu excepția copiilor mai mici de doi ani. Totuși, recomandările în vigoare în SUA spun că pasagerii pot fi scutiți de portul măștii din motive medicale.

Callie Kimball, mama copilului, spune că micuțului îi place să zboare cu avionul și că a fost foarte afectat de faptul că nu i-a fost permis accesul la această cursă aeriană.

Kimball a declarat presei americane că voia să zboare împreună cu soțul ei și cu fiul lor, Carter, din Las Vegas spre Arkansas, și că băiatul are un document medical care îi atestează boala.

Este scutit de la portul măștii, pentru că atunci când o poartă își ține respirația. Acest lucru îl sperie și se poate răni”, a spus Kimball. Ea a adăugat că fiul ei suferă de autism și nu poate vorbi.

Când soțul ei a arătat documentul medical reprezentanților Spirit Airlines din Las Vegas, aceștia i-au spus că „autismul nu e o dizabilitate” și că trebuie fie să poarte mască, fie să coboare din avion.

Familia a ajuns până la urmă acasă cu o cursă American Airlines, ai cărei reprezentanți l-au lăsat pe Carter în avion fără mască.

Într-o declarație de presă, Spirit Airlines a precizat: „Politica noastră nu include scutiri medicale de la portul măștii, indiferent de diagnostic. Angajații noștri au explicat acest lucru unei familii astăzi, dar nu au pus la îndoială statutul medical al nimănui”.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei