Comentariul lui Ligi, membru al Partidului Reformelor (centru-dreapta), a fost postat în urma unei dezbateri televizate între cei doi asupra impactului ocupaţiei sovietice asupra situaţiei economice a ţării, scrie Mediafax.
Ligi a criticat pe Facebook "lipsa de rădăcini şi ignoranţa" lui Ossinovski, în vârstă de 28 de ani, singurul ministru de origine rusă din Guvernul eston.
Jevgeni Ossinovski este un "fiu de imigranţi din partidul trandafirului" care "trebuie să fie extrem de prudent" cu opiniile pe care le exprimă, a apreciat Ligi în comentariul postat.
Jürgen Ligi a prezentat scuze pentru comentariile pe care le-a făcut, dar social-democraţii şi Ossinovski i-au cerut demisia, la fel ca o parte a opiniei publice, îngrijorate că afirmaţiile ministrului Finanţelor ar putea să-l încurajeze pe preşedintele rus Vladimir Putin să vină "să protejeze rusofonii", ca în Ucraina.
Minoritatea rusofonă din Estonia, de obicei favorabilă Moscovei, reprezintă peste un sfert din cei 1,3 milioane de locuitori ai acestei ţări.
Duminică, atunci când şi-a anunţat decizia, Ligi a declarat pentru presă că, pentru el, Estonia este "mai importantă decât postul de ministru".
Această demisie ar urma să permită Guvernului să continue să funcţioneze până la alegerile din martie 2015.
Premierul eston Taavi Roivas a salutat, duminică, activitatea ministrului Finanţelor, care se afla în post din 2009.