Un cetățean moldovean, printre victimele atacului de la Istanbul

Data publicării:
Gunmen Target New Year Revellers In Istanbul Nightclub Terror Attack
Foto: GettyImages

Printre cei 69 de oameni răniţi în atentatul terorist de la Istanbul, din noaptea de Revelion, e şi un cetăţean moldovean. Cât despre atentator, aceasta este încă liber. Poliţia a publicat imagini cu bărbatul, surprinse de camerele de supraveghere, în speranţa că cineva îl va recunoaşte. Gruparea Stat Islamic susţine că atacatorul a acţionat în numele ISIS. Între timp, anchetatorii încearcă să afle mai multe informaţii de la cele opt persoane reţinute în acest caz.

Autorul masacrului de la Istanbul, din noaptea de Revelion, e încă liber, la aproape 48 de ore de când a împuşcat mortal 39 de oameni, într-un club de noapte. Anchetatorii au însă amprentele lui şi spun că e o chestiune de ore până când îl vor identifica.

„Avem amprentele şi semnalmentele teroristului. Vom afla foarte curând identitatea lui. Sperăm să îl găsim nu doar pe el, dar şi pe cei care l-au ajutat”, a declarat Numan Kurtulmus, vicepremierul Turciei.

suspectul atentatului de la istanbul

Suspectul s-ar fi filmat în Piața Taksim din Istanbul.

Supravieţuitorii atacului armat încă nu-şi pot şterge din minte clipele de groază trăite în noaptea de Revelion.

„Am auzit o singură împuşcătură şi am crezut că poate e vorba despre un client nervos sau beat. Dar câteva secunde mai târziu am auzit cum se trage la foc automat. Eu mă ascunsesem sub o masă, întins pe jos, dar umărul era descoperit. Bărbatul trăgea direct spre noi, cei întinşi la podea. Când m-a împuşcat am rămas nemişcat, m-am prefăcut mort, astfel încât să nu mai tragă în mine”, a povestit Francois al-Asmar, turist libanez.

Un bărbat care a venit din Statele Unite să petreacă Revelionul la Istanbul era cu alţi opt prieteni în club. El şi şase dintre ei au fost împuşcaţi. Acum se întoarce acasă în scaunul cu rotile.

„A fost o tragedie uriaşă. Un eveniment foarte nefericit... Nu vreau să vorbesc despre ce s-a întâmplat în club. Tot ce vreau să spun este că Turcia este o ţară minunată şi este regretabil că s-a întâmplat aşa ceva”, a declarat William Raak, turist american.

Locuitorii din Istanbul, care au trăit sub teroare aproape tot anul 2016, compară ceea ce s-a întâmplat în clubul Reina cu masacrul de la Bataclan, sala de spectacole din Paris luată cu asalt de kamikaze în toamna lui 2015.

Turcia nu-şi va schimba stilul de viaţă, nu va renunţa la secularism şi la statul de drept din cauza acestor atacuri”, spune Kezban Hatemi, preşedintele partidului Platforma pentru Democraţie.

Spre deosebire de alţi ani, atentatele comise în Turcia în ultima vreme au vizat în special locurile frecventate de străini - obiective turistice din Istanbul şi aeroportul Ataturk.

„Aceste evenimente au adus instabilitate politică, dar şi mai multă instabilitate economică. Atacurile teroriste au făcut mai mult rău economiei decât sistemului politic din Turcia. Anul trecut, pentru prima dată, economia Turciei s-a diminuat în loc să crească, iar valoarea monedei naţionale a scăzut cu 20%”, arată Meir Javedanfar, expert în Orientul Mijlociu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...