Un bordel din Viena oferă clienților 30 de minute gratuite cu „o damă la alegere”, în schimbul vaccinării

Data publicării:
tanara sexy cu masca
Un bordel din Viena oferă clienților 30 de minute gratuite cu „o damă la alegere”, în schimbul vaccinului anti-Covid FOTO: captură video Sky News

În contextul pandemiei, un bordel din capitala Austriei vine cu o ofertă neașteptată pentru clienți. Mai exact, oferă 30 de minute gratuite cu o „damă la alegere”, în cazul în care clientul se vaccinează anti-COVID la centrul din incinta bordelului.

Rata de vaccinare în Austria este printre cele mai scăzute din Europa de Vest. Aproximativ 64% din cetățeni sunt vaccinați cu schema completă, iar cei care nu au certificatul verde nu pot intra acum în cafenele, restaurante și saloane de înfrumusețare.

În acest context, bordelul din Viena oferă vaccinări împotriva COVID-19 și vouchere pentru o vizită gratuită celor care se vaccinează acolo, potrivit Sky News.

Fun Palast speră astfel să contribuie la creșterea ratei de vaccinare, dar și să-și mărească numărul de clienți care s-a redus din cauza pandemiei.

După o doză de vaccin, vizitatorii primesc o sesiune gratuită de 30 de minute cu o fată la alegere. Bordelul încurajează bărbații și femeile să îl viziteze pentru vaccinări, luna aceasta.

„Din cauza pandemiei, am înregistrat o scădere cu 50% a numărului de clienți, iar cu această inițiativă sperăm să ne revenim”, a precizat Fun Palast într-un comunicat.

Un bărbat pe nume Gerhard care a vizitat bordelul a spus: „M-aș fi vaccinat oricum, dar noile restricții au accelerat puțin lucrurile. Și din moment ce un cunoscut de-al meu a organizat această acțiune, m-am gândit să merg. Cred că este în regulă să faci asta, pentru că aduce o contribuție în direcția dorită - aceea de a pune capăt pandemiei”.

Peter Laskaris, managerul Fun Palast, a declarat pentru Reuters: „Practic, m-am uitat la statistici și am citit că avem nevoie de aproximativ 70-75% de vaccinați pentru a ajunge la imunitatea colectivă, dar în prezent suntem doar la 63%.

Am observat în statistici că foarte mulți bărbați refuză vaccinarea sau nici măcar nu știu că se pot vaccina. Și din moment ce aceștia sunt publicul nostru, am decis să înființăm un centru de vaccinare aici”.

Cancelarul Alexander Schallenberg a spus că cele mai recente restricții din Austria vor rămâne, probabil, în vigoare și în perioada sărbătorilor de iarnă.

Austria a raportat 9.943 de cazuri zilnice de COVID sâmbătă.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025