Un bărbat ținut captiv cinci ani credea că talibanii râd de el când îi spuneau că Trump e președinte

Data publicării:
family_2
Caitlan Coleman And Joshua Boyle With Their Children. TWITTER PHOTO

Un bărbat din Canada, salvat împreună cu soția și cei trei copii din mâinile unui grup de talibani din Afganistan, săptămâna trecută, începe să-și reia viața normală. El a dat mai multe interviuri în presa locală și, printre altele, a declarat că avea impresia că răpitorii lui râdeau de el când îi spuneau că Donald Trump a devenit președintele SUA.

Joshua Boyle și soția lui, Caitlin, au fost răpiți și ținuți captivi de către gruparea de talibani Haqqani în urmă cu cinci ani. Ei primeau rareori informații despre ce se întâmplă în lume. Nu au știut că Justin Trudeau a devenit premierul Canadei decât după eliberare.

Și mai șocant pentru el a fost atunci când a fost forțat să înregistreze un clip, ca dovadă că trăiește, în care răpitorii i-au spus că Donald Trump e președintele SUA. În acel moment, el a crezut că e o glumă. „Nu am perceput că era ceva serios”, a spus Joshua Boyle pentru Toronto Star.

Cei doi soți au fost răpiți în timpul unei drumeții în Afganistan, la finalul anului 2012. Caitlin Coleman era însărcinată în acel timp și a mai născut alți doi copii în captivitate.

Toți cinci au fost salvați de forțele pakistaneze, cu ajutorul informațiile oferite de SUA. Joshua Boyle a mai spus că speră ca cei care l-au răpit să plătească în fața justiției.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri