Un traficant de droguri din Thailanda și-a făcut mai multe operații estetice pentru a arăta ca "un bărbat coreean chipeș" și a scăpa astfel de poliție, au transmis autoritățile citate de BBC.
Saharat Sawangjaeng, în vârstă de 25 de ani, și-a schimbat numele în Seong Jimin. El a fost prins săptămâna trecută în Bangkok, după ce a fost căutat timp de trei luni. Bărbatul era căutat pentru trafic de ecstasy, droguri pe care le compandase pe darknet folosind criptomonede.
Polițiștii au spus că suferise atât de multe operații estetice, încât fața lui nu mai avea nicio trăsătură din cele inițiale.
De altfel, martorii l-au descris polițiștilor ca fiind un "bărbat coreean chipeș". Într-un videoclip cu momentul arestării, Saharat spunea că vrea să se mute în Coreea de Sud: "Vreau să încep o nouă viață. M-am plictisit de Thailanda".
Saharat Sawangjaeng mai fusese arestat de cel puțin trei ori în trecut. O dată a fost reținut pentru agresiune, iar poliția a descoperit că avea la el 290 de pastile de ecstasy, precum și narcotice în formă lichidă. A reușit să scape de arest și, la un moment dat, s-a gândit să își facă operații estetice ca să scape de anchetă.
Un general din poliția thailandeze a spus despre Saharat Sawangjaeng că este principalul răspunzător pentru traficul de ecstasy din Bangkok.
"Este un baron al drogurilor care importă ecstasy din Europa la doar 25 de ani. Credem că sunt mai mulți suspecți cu care lucrează în alte țări. Vom continua investigația", a spus polițistul.
În imaginile făcute publice de poliție, Saharat a spus că a importat mare parte din droguri din Olanda, dar a adăugat că nu știe numele membrilor rețelei.
Editor : G.M.