Cadavrul unui bărbat care căuta discuri frisbee într-un lac din Florida a fost găsit marți cu brațul smuls, au declarat autoritățile. Este primul atac mortal de aligator din statul american din ultimii 3 ani, potrivit The New York Times.
Bărbatul în vârstă de 47 de ani înota frecvent în lacul din apropierea unui teren de frisbee, pentru a recupera discurile rătăcite și a le vinde. Incidentul a avut loc în parcul John S. Taylor din Largo, Florida, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliție Largo. Cadavrul a fost văzut de un trecător, marți, pe marginea lacului cu unul dintre brațe smulse.
Bărbatul își câștiga existența vânzând frisbe-urile pe care le recupera din lac. „O greșeală care pare să-l fi costat viața”, spun autoritățile.
Jucătorii locali de golf cu disc evită frisbe-urile ieftine de la supermarket și preferă discurile specializate concepute pentru a executa anumite tipuri de aruncări, ceea ce face ca echipamentul lor să fie valoros. Bărbatul nu a fost prima persoană care a fost atacată de un aligator în timp ce încerca să recupereze discurile pentru bani și, de asemenea, nu era pentru prima dată când intra în lac, fiind avertizat de paznicii parcului și în luna aprilie.
Pe malul lacului sunt puse semne care avertizează oamenii să nu intre în lac din cauza aligatorilor. În timpul sezonului de împerechere, care are loc în mai sau iunie, aligatorii devin mai agresivi și teritoriali, motiv pentru care atacurile acestora pot fi mai frecvente.