Avion cu 189 pasageri, prăbușit în Indonezia. Nu există supraviețuitori
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în mare, în Indonezia, la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul din Jakarta. 189 de pasageri şi membri ai echipajului erau la bord.
Actualizare 10.15. Nu există supravieţuitori după ce un avion de pasageri s-a prăbuşit în mare, în Indonezia, scrie presa locală care citeză serviciul de căutare şi salvare. 189 de pasageri şi membri ai echipajului erau la bord. Printre ei, şi 3 copii. Aeronava s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul din Jakarta. Piloţii ceruseră să revină pe pistă, chiar înainte ca avionul să dispară de pe radare.
Directorul companiei aeriene cărea îi aparţine aeronava a declarat că aceasta a avut probleme tehnice şi la un zbor anterior, transmite Reuters.
Avionul era un aparat nou, având doar două luni şi 800 de ore de zbor, au indicat oficiali locali din domeniul securităţii aviatice, citaţi de dpa, Reuters şi AFP. Este vorba de un aparat Boeing 737 MAX 8, o variantă mai eficientă energetic a lui Boeing 737, intrată în serviciul comercial anul trecut. Boeing a primit 4783 de comenzi pentru 737 MAX, din care 219 au fost livrate la finele lui septembrie. Lion Air, compania indoneziană low-cost de care aparţinea aeronava prăbuşită, a primit 13 dintre ele. Accidentul de luni este primul de pe plan mondial al unui aparat Boeing 737 MAX 8, scrie Agerpres.
Rude ale pasagerilor din avion s-au adunat în aeroportul din capitala Indoneziei. Oamenii aşteaptă ca autorităţile să le dea veşti despre apropiaţii lor.
Muhmmad Syaugi, şeful serviciilor de urgenţă: Numărul total al oamenilor de la bord este de 189. Printre ei sunt 179 de pasageri, restul sunt membri ai echipajului.
Aparatul de zbor aparţine companiei low cost indoneziene Lion Air şi făcea o cursă internă, dinspre capitală câtre una dintre insule. A pierdut legătura cu turnul de control la 13 minute după ce s-a desprins de la sol, când se afla deasupra mării. În acel moment a dispărut şi de pe radare.
Aparatul era un model nou de Boeing 737 , care zboară din 2016.
Compania care opera cursa nu este la primul accident. În 2013, o aeronavă a ajuns în apele mării după o aterizare ratată, dar toţi cei 108 aflaţi la bord au supravieţuit. În 2004, o altă aterizare ratată a dus la moartea a 25 de pasageri.
Lion Air face curse către 126 de destinaţii şi este a doua cea mai mare companie low cost din sud estul Asiei.
Actualizare 09:20 CEO-ul companiei Lion Air a declarat că avionul s-ar fi prăbușit din cauza unei defecțiuni tehnice. Edward Sirait le-a declarat reporterilor că avionul a fost avizat pentru a zbura, „potrivit procedurilor”, însă nu a precizat despre ce defecțiune tehnică este vorba.
„Avionul a zburat înainte de la Denpasar spre Jakarta. Au fost informații despre o defecțiune tehnică, dar aceasta a fost rezolvată conform procedurilor”, a declarat Sirait.
Agenția de Căutare și Salvare din Indonezia a dat un comunicat oficial în care spune că motivul pentru care avionul s-a prăbușit nu este deocamdată cunoscut.
Potrivit departamentului de finanțe din Indonezia, 20 de persoane dintre cele aflate la bordul avionului prăbușit erau oficiali indonezieni.
Echipajele de căutare și salvare au găsit în apă resturi ale epavei și bunuri personale ale pasagerilor, printre care telefoane mobile, genți, haine, buletine și permise de conducere.
Actualizare 09:00 Aeronava a cerut să revină pe aeroportul capitalei, cu puţin înainte să se întrerupă contcatul cu controlul aerian, către ora locală 6.30 (1.30, ora României). Avionul se îndrepta către Pangkal Pinang, un oraş situat pe Insula Bangka, în largul Insulei Sumatra.
„Avionul s-a prăbuşit în apă”, a declarat pentru AFP Yusuf Latif, un purtător de cuvânt al agenţiei însărcinate cu căutările. „Avionul a cerut să revină la bază înainte să dispară de pe radare”, a adăugat el.
Aparatul de zbor aparţine companiei low cost indoneziene Lion Air şi făcea o cursă internă, dinspre capitală câtre una dintre insule. A pierdut legătura cu turnul de control la 13 minute după ce s-a desprins de la sol, când se afla deasupra mării. Apoi a dispărut de pe radare.
Pe internet au apărut deja fotografii din larg cu pete de combustibil şi obiecte despre care se crede că sunt resturi ale aeronavei prăbuşite în mare. Au fost mobilizaţi 150 de salvatori, printre care se află şi 30 de scafandri.
Adâncimea apei în zona în care se crede că s-a prăbuşit avionul este între 30 şi 35 de metri. Aparatul era un model nou de Boeing 737, care zboară din 2016.
Dar potrivit unui expert consultat de BBC, este vorba despre un model cu probleme încă de la început, inclusiv dificultăţi în menţinerea altitudinii.
Compania care opera cursa nu este la primul accident. În 2013, o aeronavă a ajuns în apele mării după o aterizare ratată, dar toţi cei 108 aflaţi la bord au supravieţuit. În 2004, o altă aterizare ratată a dus la moartea a 25 de pasageri.
Lion Air face curse către 126 de destinaţii şi este a doua cea mai mare companie low cost din sud estul Asiei.
Muhmmad Syaugi, şeful serviciilor de urgenţă: Cronologia cursei JT610 Lion Air este aceasta: am primit un raport de la turnul de control la ora 6:50 şi un mesaj care ne informa că s-a pierdut contactul cu zborul JT610. Operaţiunea ar putea să fie rapidă cu ajutorul celorlalte instituţii. Sunt convins că armata şi poliţia ne vor ajuta să accelerăm procesul. Potrivit informaţiilor preliminare sunt 189 de oameni la bord, pasageri şi membri ai echipajului.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News