Un avion Boeing a omorât un urs. Un aparat al aceleiași companii lovise în trecut și un pește

Data actualizării: Data publicării:
un avion alaska airlines pe pista aeroportului
Un avion al companiei Alaska Airlines a lovit, în trecut, și un pește. Sursa foto: Profimedia Images

Un avion a lovit și a ucis un urs brun, sâmbătă, în timp ce ateriza pe aeroportul Yakutat din statul american Alaska, relatează CNN.

Zborul 66 al Alaska Airlines era pe punctul de a ateriza când echipajul a văzut doi urși trecând pe pistă, potrivit unui comunicat al companiei aeriene.

„Botul avionului a ratat cei doi urși, însă căpitanul a simțit un impact pe partea stângă a aeronavei, după ce animalele au trecut pe sub avion”, arată comunicatul celor de la Alaska Airlines.

Apoi, când duceau avionul Boeing 737-000 la locul în care trebuia să fie parcat, piloții au observat un urs care se afla la câțiva metri de centrul pistei.

În urma accidentului, capota motorului de pe partea stângă a fost avariată însă niciunul dintre cele șase pasageri ai aeronavei nu au fost răniți.

După ce au fost informați de cele întâmplate, reprezentanții aeroportului care se ocupă de mentenanță au mutat cadavrul ursului într-un depozit, potrivit lui Sam Dapcevich, ofițer de informare publică al Departamentului de Transporturi și Facilități Publice din Alaska.

Ulterior, Departamentul de Pescuit și Vânat a fost contactat pentru a se ocupa corespunzător de cadavrul animalului. „Așa ceva se întâmplă foarte rar.

Trăiesc în Alaska de o viață întreagă și am avut avioane care lovesc păsări sau alte animale, dar este prima dată când aud că este vorba despre un urs”, a declarat Dapcevich pentru CNN.

Aeroportul Yakutat este parțial îngrădit. Echipajele operaționale ale aeroportului sunt instruite de Departamentul Agriculturii al SUA să utilizeze obiecte pirotehnice și vehicule pentru a nu lăsa animalele să se apropie de pistă, a mai precizat Dapcevich.

Fotograful și biologul local Robert Johnson s-a declarat surprins de incident. Acesta a mers să surprindă câteva cadre, după ce a vorbit cu vecinii săi care se aflau în avion.

“A fost o întâmplare neobișnuită. De fapt, o premieră în Alaska”, a declarat, pentru CNN, Johnson.

Avionul care a lovit un pește

În 1987 a avut loc un alt incident neobișnuit. Un avion aparținând aceleași companii aeriene a lovit un pește care fusese capturat de un vultur.

„În acest proces, vulturul fie și-a eliberat voluntar mâncarea, fie întoarcerea rapidă i-a smuls-o din gheare”, a declarat, în anul 2005, căpitanul Mac af Uhr. Sam Dapcevich a declarat că este prea devreme pentru a spune ce măsuri pot fi luate pentru a nu mai exista asemenea incidente rare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Mama Selenei Gomez, "Cupidon" în relația artistei cu Benny Blanco. Solista recunoaște deschis: „Îl plăceam...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
De ce este Trump atât de interesat de pământurile rare ale Ucrainei și care sunt oportunitățile de investiții
Newsweek
500.000 de pensii tăiate în martie, după o decizie a instanței. Ce perioade NU sunt contributive?
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...