Camera montată pe casca unui alpinist a surprins momentul în care cățărătorul a fost atacat de un urs și a trebuie să se apere cu mâinile goale de furia animalului.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Incidentul a avut loc în Japonia și a ajuns pe rețelele sociale - unde s-a viralizat imediat - datorită camerei video atașate pe casca alpinistului.
Din imagini se observă că alpinistul făcea o cățărare cu mâinile goale pe o stâncă, iar la un moment dat, când se uită în sus, vede un urs care coboară în viteză spre el și îl atacă. Alpinistul scoate un strigăt de spaimă și împinge ursul cu un gest reflex. Animalul cade de pe stâncă, dar revine și încearcă să-l muște pe cățărător, care se apără și îl lovește cu picioarele, în timp ce strigă, pentru a-l alunga.
Lupta durează circa 20 de secunde, după care animalul renunță și pleacă, în timp ce alpinistul își continuă escalada.
Unele site-uri care au difuzat imaginile au arătat că este posibil ca atacul să fi fost declanșat de dorința ursului de a-și proteja puii, deși în imagini nu apar pui de urs.
Editor : B.P.