Peste 200 de persoane au fost reținute sau arestate în Australia, pentru că au provocat, intenționat sau nu, o parte din incendiile care devastează țara-continent din noiembrie încoace. Uluitor este că mulți sunt minori, iar motivele care i-au împins la astfel de gesturi sunt de la neglijența în familie la abandon. Pe de altă parte, oficialii australieni vor să împuște din elicopter 10 mii de cămile sălbatice, la cererea autorităților locale. Totul, pe motiv că ierbivorele aclimatizate în Australia consumă prea multă apă, iar fermierii și aborigenii nu ar mai avea destule resurse. Între timp, în capitala federală Canberra, aerul este din nou irespirabil, iar locuitorii au primit măști de protecție.
Pentru Ron, un locuitor din Wingello, în statul New South Wales, nimic n-a mai rămas de recuperat din casa în care a locuit 35 de ani. Cu privirea pierdută, Ron își amintește de spaima prin care a trecut. Singura mulțumire: că au supraviețuit și el și pisica ce-i ține de urât la bătrânețe.
Ron: Focul înainta de-a lungul străzii, o uriașă bilă de foc, nu focare multe și mici, uite atât de înalte erau flăcările. Parcă se rostogoleau. Ploua cu foc, peste tot! Era haos total, haos total. Parcă exploda o bombă. Așa suna.
Din când în când, câte un animal care a supraviețuit focului, dar poartă urmele grozăviei, ca wombatul din imagini, traversează drumurile străjuite altădată de vegetația verde și bogată. În localitățile devastate de incendii, părăsite aproape complet acum, poliția patrulează printre casele-fantomă, pentru a vedea dacă mai există localnici care ar avea nevoie de ajutor, dar și pentru a descuraja eventualele tentative de jaf. Peste tot, case și mașini arse, obiecte abandonate în grabă, vegetație făcută scrum. În alte locuri, chiar dacă focul a cruțat case și ferme, fumul degajat de incendii acoperă totul, iar spaima prin care au trecut îi bântuie și acum pe localnici.
Eden, New South Wales: Nu am fost niciodată mai speriată ca acum. Nu vedeam nimic, fumul era atât de dens, incendiul făcea un zgomot uriaș....
Pe lângă cei 500 de mii de dolari oferiți deja de Nicole Kidman, au mai anunțat donații impresionante și alte vedete australiene - Kylie Minogue, tot 500 de mii de dolari și familia lui Chris Hemsworh, un milion de dolari.
Din solidaritate cu victimele și greu încercații pompieri australieni, și Elton John a anunțat că donează un milion de dolari. Au avut loc și funeraliile unuia dintre pompierii voluntari care și-au pierdut viața în lupta cu focul. O gardă de onoare a fost formată în cinstea lui, iar la slujbă a participat și premierul australian, deși este puternic criticat pentru implicarea tardivă și ineficientă pentru aducerea focarelor sub control. Unul dintre cele mai impresionante momente a fost atunci când fetița pompierului a primit o medalie în onoarea lui și a purtat pe cap casca de protecție a salvatorului.
Editor web: Liviu Cojan