UCRAINA. Primarul din Harkov a fost împușcat. Starea lui este gravă

Data publicării:
primar harkov captura

ACTUALIZARE. Conform unui anunț postat pe blogul personal al primarului, operația a durat două ore, a fost deocamdată un succes, dar pericolul nu este îndepărtat. Viața sa va fi încă în pericol pentru câteva zile, susține chirurgul care l-a operat.

___________________ 

Primarul a fost lovit de gloanţe în spate. Urmează să fie operat. Medicii luptă pentru viaţa lui”, a anunţat primăria, fără alte precizări, relatează Mediafax.

Primarul se afla pe bicicletă în momentul atacului, potrivit unor membri ai anturajului acestuia. Pe blogul său scrie însă că făcea jogging. În orice caz, primarul, un personaj controversat, iubește mișcarea și mai ales mușchii, după cum o dovedesc galeriile foto postate pe blogul său.

Ieri, oraşul cu un milion şi jumătate de locuitori a fost scena unor confruntări între separatişti şi participanţii la un miting antirus. Pe de altă parte, activiştii proruşi au ocupat astăzi primăria din Konstantinivka, alt oraş dominat de separatişti. Evenimentele care se desfăşoară cu rapiditate riscă să arunce în aer şi negocierile intense purtate pentru eliberarea celor 12 observatori OSCE, luaţi ostatici de separatişti săptămâna trecută. Aseară, aceştia au eliberat un al 13-lea observator, dar susţin că restul sunt prizonieri de război şi spun că-i vor elibera, doar în schimbul camarazilor aflaţi în custodia armatei ucrainene.

Mii de oameni au demonstrat la Harkov faţă de politica dusă de ruşi. Manifestaţia s-a soldat cu ciocniri între susţinătorii Ucrainei şi activiştii pro-ruşi, iar câteva persoane au fost rănite.

La Doneţk, manifestanţii pro-ruşi sprijiniţi de trupe paramilitare dotate cu arme de asalt au ocupat clădirea postului regional de televiziune şi au început să difuzeze doar canale ruseşti.

Cât despre situaţia observatorilor OSCE ţinuţi captivi în Slaviansk, oraş aflat în regiunea Doneţk, liderul separatiştilor proruşi a precizat că aceştia au fost bănuiţi de spionaj.

Berlinul a obţinut promisiunea Rusiei de a se implica în eforturile de eliberare a inspectorilor.

Preşedintele american a anunţat că vor urma noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru a determina Moscova să pună capăt provocărilor în estul Ucrainei.

„Atât timp cât Rusia va urma mai degrabă calea provocărilor decât să încerce să rezolve această problemă, prin mijloace pașnice și să favorizeze detensionarea situației, vor exista consecințe și aceste consecințe se vor agrava”, a spus Barack Obama.

Şi Uniunea Europeană se pregăteşte să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei. Acesta vor fi discutate la Bruxelles de ambasadorii statelor membre.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”