TURCIA. Trei fii de miniștri, reținuți. Premierul Erdogan: Este „o operațiune murdară” împotriva guvernului

Data publicării:
premierul turc erdogan mfax 1-2

Recep Tayyip Erdogan / Mediafax

Ministrul de Interne, Muamer Guler, cel al Economiei, Zafer Caglayan, și cel al Mediului, Erdogan Bayraktar, și-au văzut copiii după gratii.

Reținerile au fost făcute, marți, în trei anchete de corupție diferite, informează publicația Hurriyet, preluată de BBC. Una dintre acestea vizează o rețea condusă de omul de afaceri azer Reza Zarrab, care ar fi mituit mai mulți miniștri pentru a acoperi o serie de tranzacțiii financiare cu Iranul, prin banca de stat Halkbank.

O a doua anchetă îl vizează pe Abdullah Oguz Bayraktar, fiul ministrului Mediului. Abdullah Oguz Bayraktar ar fi primit mită de la firme de construcții, în schimbul unor autorizații pentru ridicarea de clădiri în zone aflate sub autoritatea ministerului condus de tatăl său.

Pe de altă parte, primarul districtului Fatih, din Istanbul, Mustafa Demir (reținut și el), este acuzat că a permis construirea ilegală a unui hotel, în ciuda avertismentelor ingirnerilor constrctorilor și ale reprezentanților instituțiilor statului.

Poliția l-a reținut și pe managerul general al Halkbank, Suleyman Aslan. La locuința acestuia au fost găsiți 4,5 milioane de dolari, în cutii de pantofi ascunse în bibliotecă.

Premierul Recep Tayyip Erdogan a reacționat vehement și a acuzat „o operațiune murdară” împotriva guvernului său.

Nu vom permite complotul politic”, a declarat premierul. Acesta a anunțat demiterea celor cinci șefi ai poliției care au coordonat raidurile și reținerile.

Potrivit analiștilor politici turci, reținerile des săptămâna aceasta indică amplificarea conflictului în interiorul puterii conservatoare. Mai exact, între Guvernul Erdogan și fostul său aliat islamist moderat, mișcarea Hizmet. Aceasta este condusă de clericul Fetullah Gulen, care trăiește în SUA.

Membrii Hizmet dețin poziții influente în poliție, în sistemul judiciar, dar și în partidul lui Recep Tayyip Erdogan, relatează The Guardian. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...