Tunel de 20 de metri descoperit sub un centru de detenție din Australia

Data publicării:
Centrul de detenție Yongah Hill, fotografie generica
Centrul de detenție Yongah Hill: Foto: Refugee Action Coalition

Un tunel lung de 20 de metri a fost descoperit într-un centru de detenție pentru imigranți din Australia, relatează BBC.

Tunelul, aflat la centrul de detenție Yongah Hill de lângă Perth, ajungea până la cinci metri de gardul exterior al centrului atunci când a fost descoperit.

Peste 300 de persoane, inclusiv solicitanți de azil și persoane condamnate care urmează să fie deportate, se află în prezent în acest centru.

Oficialii australieni nu au comentat încă aceste relatări venite de la organizația non-guvernamentală Refugee Action Coalition.

Tunelul, despre care activiștii spun că are o adâncime de trei metri, pornește dintr-o cameră a uneia din clădiri și trece pe sub două garduri interioare, îndreptându-se spre gardul exterior, potrivit Refugee Action Coalition.

ABC News a relatat că mai mulți deținuți au fost mutați în altă parte a centrului după această descoperire.

Chris Antonio, președintele comitatului Northam, a declarat pentru NBC că tunelul avea doar 2,4 m lungime.

„Din câte știm, situația este sub control. Nimeni nu a evadat, a fost doar o tentativă”, a spus el.

Nu se știe câți oameni au participat la săparea tunelului. Poliția de frontieră australiană nu a comentat incidentul.

Conform statisticilor Poliției de frontieră, în prezent sunt 320 de oameni deținuți la Yongah Hill. Refugee Action Coalition spune că 140 dintre aceștia sunt solicitanți de azil. ONG-ul a mai spus că timpul mediu petrecut în detenție este de peste 600 de zile, dar mulți dintre solicitanții de azil sunt deținuți de peste cinci ani.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...