Acest lucru are loc în contextul în care Statele Unite pregătesc exerciţii militare de amploare în Polonia, la care va participa şi România, potrivit ambasadorului american la Varşovia.
Purtătorul de cuvânt al Districtului Militar de Vest, colonelul Oleg Koşcetkov, a declarat că aceste manevre au ca scop să antreneze trupele în vederea unui eventual atac inamic.
În cadrul scenariului acestor exerciţii. „una dintre principalele sarcini ale trupelor de menţinerea păcii a fost să asigure apărarea civililor în zone de luptă”, a declarat el, citat de agenţia Interfax.
Aceste exerciţii au fost efectuate în contextul în care preşedintele moldovean Nicolae Timofti şi-a exprimat marţi îngrijorarea cu privire la o eventuală repetare a scenariului din Crimeea în ţara sa şi a anunţat că preşedintele Parlamentului din Transnistria a cerut Moscovei, după modelul din Crimeea, alipirea la Rusia, amintește Mediafax.
Republica Moldova, o ţară în care majoritatea populaţiei vorbeşte limba română, are în partea de est o zonă locuită de minorităţi ruse şi ucrainene - Transnistria. Această regiune s-a despărţit de Chişinău, cu susţinerea Moscovei, în urma unui război, în 1992, după un an de la dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, însă independenţa acesteia nu a fost recunoscută de nicio ţară.
Rusia menţine, de atunci, militari în regiune, împotriva voinţei Guvernului moldovean şi în pofida unui angajament asumat în 1999 de a le retrage.
Expertul în securitate națională Hari Bucur a declarat la Digi24 că este vorba despre „propagandă”.
„Mă uitam pe Twitter, oamenii de la fața locului spun că nu e vorba de nimic, e o bază militară în Tiraspol liniștită”, a spus el.
Și analistul de politică externă Cosmin Popa consideră că este vorba de propagandă. Totuși, arată el, „dincolo de fațeta propagandistică a manevrelor există și valoarea de semnal politic foarte clar, se caută un răspuns simetric celui dat de NATO prin organizarea acestor manevre la Marea Neagră”.
„Ceea ce trebuie urmărit în Transnistria este contingentul de soldați, dacă începe să dăpășească numărul celor 1500 din fosta Armată a 14-a înseamnă că avem o problemă militară certp care prevestește acțiuni politice și militare combinate”, a adăugat Cosmin Popa.