Trump vrea să construiască încă 430 de kilometri de zid la granița cu Mexicul
Data publicării:
Administrația Trump a cerut Pentagonului să construiască încă 430 de kilometri din zidul de la granița cu Mexicul.
În prezent, se face o evaluare de costuri și de viabilitate, a spus un oficial din cadrul departamentul Apărării, sub protecția anonimității. Procedurile ar urma să dureze circa două săptămâni. Potrivit unor estimări, ar fi nevoie de peste șapte miliarde de dolari, bani care ar fi luați din programele de construcții și antidrog.
Pentagonul riscă acum o confruntare cu democrații din Congres, care s-au opus mereu portiței găsite de Donald Trump pentru a construi din fondurile Apărării zidul promis în campania electorală. Până acum, au fost alocate peste 18 miliarde de dolari.