Preşedintele american, Donald Trump, se află în Israel, cea de a doua etapă a primului său turneu extern. Liderul Statelor Unite şi soţia sa Melania au vizitat Biserica Sfântului Mormânt. Apoi, familia prezidenţială a mers la Zidul Plângerii, locul sacru al religiei iudaice. Donald Trump devine, astfel, primul preşedinte american în funcţie care vizitează Zidul Plângerii. Pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, Donald Trump şi soţia sa au fost aşteptaţi de premierul israelian Benjamin Netanyahu şi soţia acestuia, Sara, şi de membrii cabinetului israelian. De asemenea, la ceremonia de primire a liderului american a fost şi preşedintele Israelului.
Imediat după ce a păşit pe pământul Israelului, preşedintele american a spus că are noi speranţe de pace şi stabilitate în Orientul Mijlociu.
„Avem înaintea noastră o oportunitate rară de a aduce securitatea, stabilitatea şi pacea în această regiune şi popoarelor sale prin învingerea terorismului şi crearea unui viitor de armonie, prosperitate şi pace. Dar nu putem reuşi decât lucrând împreună, nu este altă cale”, a spus președintele american.
„Vizita dumneavoastră aici, domnule preşedinte, este cu adevărat istorică. Niciodată până acum, prima vizită externă a unui preşedinte al Statelor Unite nu a inclus şi o vizită în Israel. Vă mulţumesc, domnule preşedinte”, a spus Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.
Analiştii politici consideră că Donald Trump sprijină mai mult Israelul decât predecesorul său. Liderul american are o poziție diferită față de Barack Obama în privința aşezărilor israeliene şi susţine prezenţa lor în teritoriile palestinene. În privința Ierusalimului, aflat în centrul conflictului israeliano-palestinian, Donald Trump a promis în campanie că va muta ambasada SUA de la Tel Aviv în Orașul Sfânt, un gest care i-a înfuriat pe palestinieni.
„El ( n.red: Trump) este mult mai conştient de contextul politic dificil privind Orientul Mijlociu. Va lua în considerare toate aceste complicaţii. Din punctul meu de vedere, el nu va face niciun demers real pentru a soluţiona această problemă”, spune Honaida Ghanim, anlist politic palestinian.
Experţii politici văd în vizita lui Donald Trump un prilej pentru ca acesta să-şi arate angajamentul faţă de Israel.
„Pentru că el ( n.red: Trump) vrea sa îşi arate angajamentul faţă de Israel, să îşi arate loialitatea faţă de Israel şi să le spună susţinătorilor săi creştini care iubesc Israelul că îi va sprijini. Venind aici, în prima vizita de stat, arată faptul că el îşi tine măcar această promisiune”, spune Gil Hoffman, analist politic israelian.
Pentru cele 28 de ore pe care Donald Trump le petrece în Israel a fost pus la punct un adevărat dispozitiv de securitate. 10.000 de soldaţi au fost mobilizaţi în operaţiunea „Scutul Albastru”, iar elicopterele poliţiei vor survola traseele parcurse de delegaţia americană. Coloana liderului SUA este compusă din 56 de autovehicule. Un întreg hotel, care are 6 etaje şi 1.100 de camere, a fost închiriat de delegaţia lui Donald Trump. Presa scrie că vizita în Israel va costa 100 de milioane de dolari.