Trei bărbaţi din Baltimore, eliberaţi după ce au ispăşit 36 de ani de închisoare pentru o crimă pe care nu au comis-o

Data actualizării: Data publicării:
colaj-baltimore-acuzati-pe-nedrept
FOTO: Captură Twitter

Trei bărbaţi din Baltimore care au stat 36 de ani în închisoare au fost eliberaţi, luni, după ce autorităţile judiciare au hotărât că au fost acuzaţi pe nedrept de o crimă care s-a petrecut în 1983, relatează CNN.

Alfred Chestnut, Ransom Watkins şi Andrew Stewart au primit un mandat de eliberare după ce o instanţă a hotărât că fuseseră încarceraţi pe nedrept pentru uciderea unui elev, DeWitt Duckett în 1983.

Despre experienţa sa în închisoare, Chestnut spune că a fost „un iad”. La momentul arestării lor, Chestnut şi Watkins erau în vârstă de 16 ani, iar Stewart de 17 ani. Cei trei bărbaţi, acum de peste 50 de ani, se pregătesc să se confrunte cu viaţa de adult pe care nu au cunoscut-o niciodată în libertate. Doi dintre ei nu au condus niciodată o maşină.

După ce Chestnut a cerut noi informaţii privind cazul său în primăvară, a reuşit să descopere noi dovezi care nu fuseseră trimise avocaţilor săi în timpul procesului. Chestnut a afirmat în permanenţă că este nevinovat încă de la încarcerarea sa de acum peste 30 de ani.

Comisia pentru eliberare condiţionată a refuzat constant să îi admită cererea de eliberare în ultimii ani, tocmai pentru că el nu şi-a recunoscut niciodată vinovăţia.

În 1983, DeWitt Duckett, în vârstă de 14 ani, a fost împuşcat mortal pentru a îi fi furată o jachetă de baschet. Cei trei adolescenţi absentaseră de la şcoală în acea perioadă, şi deşi profesorii spuneau că nu erau periculoşi, condamnarea s-a făcut pe baza unei jachete descoperite în camera lui Chestnut.

Jacheta nu avea pe ea nicio urmă de violenţă, foc de armă sau sânge, iar mama lui Chestnut reuşise să obţină un bon de casă care atesta că fusese cumparată de ea, iar casierul a confirmat şi el că îmbrăcămintea fusese cumpărată în acea zi.

Cei trei au fost, însă, condamnaţi, iar acum avocaţii spun că au fost îngroziţi să vadă câte dovezi care le-ar fi putut dovedi nevinovăţia au fost ţinute departe de echipa de apărare şi de juriu. Şi suspecţii dar şi martorii de la proces erau minori la acel moment şi au fost interogaţi de poliţie în absenţa părinţilor lor.

E vorba de ascundere de dovezi şi tăinuire, multe dintre dovezi ar fi arătat în mod clar că criminalul se află încă în libertate”, a declarat Marilyn Mosby, procurorul de stat din Baltimore.

Mai multe apeluri telefonice anonime l-au identificat pe adevăratul autor al crimei, dar acestea nu au fost dezvăluite juriului. Autorul real al crimei, care a murit între timp, a fost văzut, de asemenea, purtând jacheta lui Duckett şi recunoscându-şi, ulterior, crima.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...