Japonezii au voie să vină la birou cu animalele lor de companie, ca să fie mai fericiți

Data actualizării: Data publicării:
Woman brush her shiba inu dog at home
O companie niponă testează ideea unui nou birou prietenos cu câinii. Foto: Profimedia Images

Hime este un căţel din rasa Shiba Inu care în fiecare zi face naveta timp de 30 de minute împreună cu stăpânul său până la birou, unde câinele are la dispoziţie mâncare şi un loc de joacă, acesta fiind unul din cei câţiva zeci de câini care îşi însoţesc stăpânii la birourile firmei de IT Fujitsu Ltd., transmite Bloomberg.

„Îmi place să văd cum primeşte dragoste şi atenţie din partea tuturor”, spune stăpânul lui Hime, Mayumi Shioda, asociat la divizia de corporate affairs a grupului Fujitsu Ltd, conform Agerpres.

Această firmă a decis să testeze, până la finele anului, ideea unui nou birou prietenos cu câinii la clădirea sa din Kawasaki, unde se poate ajunge cu trenul în jumătate de oră din centrul oraşului Tokyo, ca o modalitate de a îmbunătăţi productivitatea şi bunăstarea angajaţilor. Un studiu publicat în 2021 în revista Animals a ajuns la concluzia că prezenţa câinilor la birou duce la mai multe interacţiuni şi schimburi între departamente, şi contribuie la o mai bună satisfacţie şi bunăstare la locul de muncă.

Biroul prietenos cu câinii al firmei Fujitsu Ltd. este acoperit cu o mochetă rezistentă la pete, animalele primesc mâncare gratuită şi au la dispoziţie un loc de joacă interior unde proprietarii lor se pot juca cu ei între şedinţe. Spaţiul alocat câinilor este amplasat într-o parte separată a clădirii de birouri astfel încât angajaţii care au alergii, sau cei cărora nu le plac câinii, să poată lucra în continuare. Un lift dedicat special opreşte doar la etajul 25 al clădirii de birouri, unde este spaţiul special pentru câinii.

„Şefii şi colegii mei din alte departamente, cu care în mod normal nu interacţionez, vin şi vorbesc cu Hime. Când văd această nouă faţă a lor, simt că pot să interacţionez mai mult cu ei. Asta face mai uşoară munca aici”, spune Mayumi Shioda.

Marile companii americane de tehnologie permit deja angajaţilor să vină cu câinii la muncă. Gigantul Amazon.com Inc. are aproximativ 4.000 de câini înregistrați la sediul central al firmei de la Seattle. Alphabet Inc., firma mamă a Google, spune că câinii sunt o parte importantă a culturii sale şi a construit un parc special, denumit The Doogleplex, la campusul său de la Mountain View. Alte companii precum Meta Platforms Inc., Lyft Inc. şi Netflix Inc. permit şi ele angajaţilor să îşi aducă câinii la birou.

„Am studiat ce au făcut marile firme de tehnologie din SUA, de la care ne-am inspirat pentru a crea un birou care să stimuleze colaborarea, discuţiile informale şi brainstorming-ul”, a declarat directorul de resurse umane de la Fujitsu, Hiroki Hiramatsu.

Cu toate acestea, programul de lucru flexibil şi beneficii precum prezenţa animalelor de companie sunt încă rare în Japonia, o ţară renumită pentru cultura sa de muncă la birou stresantă. Însă la fel ca în multe alte ţări, pandemia forţează companiile japoneze să facă trecerea la munca la distanţă şi să renunţe la aşteptările că angajaţii trebuie să petreacă multe ore la birou.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...