Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a îndemnat joi pe omologul său american Donald Trump să revină „fără întârziere” asupra deciziei sale de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, după ce ONU a condamnat această măsură într-o rezoluţie drept „nulă şi neavenită”, transmite News.ro.
„Primim cu mare plăcere susţinerea zdrobitoare a Adunării Generale a ONU faţă de o rezoluţie istorică cu privire la Ierusalim. Aşteptăm de la Administraţia Trump să revină fără întârziere asupra deciziei sale regretabile, a cărei ilegitimitate a fost clar stabilită”, a declarat Erdogan într-un mesaj postat pe Twitter.
Adunarea Generală a ONU a validat, cu o largă majoritate, o rezoluţie care condamnă recunoaşterea de către Washington, pe 6 decembrie, a Ierusalimului drept capitala Israelului.
Dintre cele 193 de ţări membre ONU, 128 au votat „pentru” această rezoluţie, nouă au votat „împotrivă”, iar 35 de ţări s-au abţinut, printre care și România. Alte 21 de ţări nu au luat parte la vot.
Un fervent apărător al cauzei palestiniene, Erdogan este unul dintre cei mai vehemenţi critici ai deciziei lui Trump de a desemna Oraşul Sfânt capitala Israelului.
Înaintea scrutinului de la ONU, Erdogan l-a criticat dur pe Trump, pe care l-a acuzat că vrea să „cumpere” voturi, după ce acesta a ameninţat cu o reducere a ajutoarelor financiare acordate ţărilor care ar vota în favoarea rezoluţiei.
„Domnule Trump, nu veţi reuşi să cumpăraţi voinţa democratică a Turciei pe dolari”, a lansat şeful statului turc.
Acest dosar a provocat totodată fricţiuni diplomatice între Turcia şi Israel, două ţări care şi-au normalizat relaţiile anul trecut, după şase ani de răceală.
Israelul a anexat partea de est a Ierusalimului, pe care a cucerit-o în timpul războiului din 1967, apoi a adoptat o lege, în 1980, prin care a făcut din Oraşul Sfânt capitala sa ”indivizibilă”.
Această anexare nu a fost recunoscută vreodată de comunitatea internaţională, iar palestinienii consideră Ierusalimul de Est drept capitala viitorului lor stat.