Foto: Mediafax
Un diplomat iranian a declarat pentru Reuters că Teheranul a primit garanţii privind reducerea sancţiunilor internaţionale care îl vizează, în schimbul limitării programului său nuclear.
„Toată munca grea a dat rezultate şi am încheiat un acord. Dumnezeu să binecuvânteze poporul nostru”, a adăugat acesta. Acordul a fost confirmat și de un diplomat occidental.
Miniştrii de Externe ai celor şase puteri (Marea Britanie, China, Franţa, Germania, Rusia şi Statele Unite) şi omologul lor iranian se vor întâlni astăzi la Viena pentru a ratifica acordul, a cărui finalizare a durat luni de zile. Ulterior, ei urmează să susţină o conferinţă de presă în capitala Austriei pentru a prezenta detaliile.
Potrivit unor surse, acordul include un compromis între Washington şi Teheran care va permite inspectorilor ONU să solicite vizite la obiective militare iraniene, în cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspecţii oricând doresc.