Țara lăudată pentru modul în care a gestionat criza COVID anunță oficial că se confruntă cu al doilea val

Data publicării:
Medici tratament coronavirus
Foto: Guliver/Gettyimages

Oficialii din Coreea de Sud spun că țara trece printr-un al doilea val de coronavirus, deși înregistrează un număr relativ redus de noi infectări, relatează BBC.

Țara a fost considerată un exemplu de succes în lupta cu COVID-19, dar acum se așteaptă ca epidemia să continue și în următoarele luni.

Șefa Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor(KCDC), Jung Eun-kyeong, a declarat că primul val a durat până în aprilie. În mai, însă, numărul de cazuri noi a crescut și au apărut inclusiv focare la cluburile de noapte din Seul.

Între aceste perioade, cazurile confirmate zilnic au scăzut de la aproape o mie la zero infecții, timp de trei zile consecutiv.

Jeong Eun-kyeong a precizat că o minivacanță de la începutul lunii mai a marcat începutul unui nou val de infectări, concentrat în mare parte în zona Seul, unde fuseseră înregistrate anterior mai puţin cazuri.

„În zona metropolitană, credem că primul val a fost din martie până în aprilie, precum şi din februarie până în martie'', a spus Jeong în cadrul unei conferinţe periodice. „Apoi vedem în desfăşurare un al doilea val, care a fost declanşat de vacanţa din mai”, a adăugat ea, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

La sfârşitul lunii februarie, Coreea de Sud a raportat un vârf de peste 900 de cazuri într-o singură zi, în cadrul primului focar important din afara Chinei.

Până la sfârşitul lunii aprilie, în urma unei campanii intensive de monitorizare şi testare, numărul cazurilor noi nu a mai depăşit cifra zece.

Cu toate acestea, la scurt timp după ce ţara a anunţat că va relaxa măsurile de distanţare, la începutul lunii mai, numărul cazurilor noi de infectare a crescut, în special în rândul tinerilor care au frecventat cluburile de noapte şi barurile în Seul în perioada minivacanţei.

„Iniţial am prevăzut că va apărea al doilea val toamna sau iarna. Estimarea noastră s-a dovedit a fi greşită. Atât timp cât oamenii au contacte apropiate cu ceilalţi, credem că infectările vor continua”, a spus Jeong Eun-kyeong.

Coreea de Sud a raportat duminică noaptea 17 cazuri noi de coronavirus, pentru prima dată în aproape o lună când numărul cazurilor noi înregistrate zilnic a scăzut sub 20. A fost o scădere de la 48, respectiv 67, de cazuri raportate în ultimele două zile.

Coreea de Sud a înregistrat în total 12.438 de cazuri de COVID-19, dintre 280 soldate cu decese.

Jeong a recomandat vigilenţă, însă a precizat că dacă oamenii menţin distanţe de doi metri faţă de alte persoane ei îşi pot scoate măştile, în anumite circumstanţe, pe vreme călduroasă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...