Supravieţuire miraculoasă. Copil salvat de sub zăpadă după 40 de minute

Data publicării:
munte avalansa youtube

Un băiat de 12 ani a scăpat cu viaţă după ce a stat aproape o oră îngropat în zăpadă, în Alpii Francezi.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Copilul era cu familia în vacanţă la schi când, din neatenţie, a părărsit pârtia amenajată, moment în care a fost surprins de o avalanşă.

Băiatul a ajuns sub un strat gros de nea de sub care nu a mai reuşit să iasă. A fost găsit după zeci de minute cu ajutorul unui câine de urmă adus la fața locului de polițiștii locali.

Copilul s-a ales cu un picior rupt și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Specialiştii consideră supravieţuirea lui un miracol pentru că, spun ei, şansele sunt minime şi numai după 15 de minute sub zăpadă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
David Pușcaș, după dezvăluirile făcute de Luminița Anghel, mama lui adoptivă: “Nu dorm de câteva zile”
Pro FM
„De asta am fost singură cinci ani". Selena Gomez, despre motivul destrămării relațiilor ei de iubire
Film Now
Maria Shriver, despre actuala relație cu Arnold Schwarzenegger, care a înșelat-o cu menajera: Am muncit mult...
Adevarul
Găștile din Generația de Aur. Dorinel Munteanu, obraznic cu colegul de cameră: „Ce, mă, ai venit să faci...
Newsweek
O categorie de pensii poate crește, azi, cu 800 de lei. Mii de pensionari cer mai mulți bani la CCR
Digi FM
Irinel Columbeanu și-a făcut planuri pentru o vacanță prelungită. Medicii și-au dat acordul să plece de la...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Motivul pentru care Jennifer Lopez a cumpărat un conac la o oră distanță de Ben Affleck: „E mai sigur pentru...
UTV
Secretul din savană: animalul care nu are nevoie de apă ca să trăiască