Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dezmințit zvonurile potrivit cărora ar avea o dublură, mărturisind că i s-a propus să utilizeze o sosie din rațiuni de securitate, însă a refuzat, potrivit BBC. Fostul agent KGB a fost, ani de-a rândul, subiectul teoriilor conspirației.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
"Mi s-a propus acest lucru, dar am refuzat. S-a întâmplat în anii grei ai luptei împotriva terorismului", a afirmat Putin.
Șeful de atunci al Serviciului Federal de Protecţie (FSO), Evgheni Murov, a declarat că Putin nu are niciun fel de sosie şi că toate speculaţiile pe acest subiect nu sunt decât "mituri şi aiureli", potrivit Agerpres. Recurgerea la sosie ar fi fost ca o recunoaştere că sistemul de securitate al preşedintelui nu este satisfăcător, lucru care - potrivit lui Murov - era departe de realitate.
Jurnalistul Andrei Vandenko l-a întrebat pe președintele rus dacă „este real”. Vladimir Putin a răspuns, simplu, „da”.
În interviu, liderul de la Kremlin a glumit, spunând că dezvoltarea rapidă a tehnologiilor nu i-a provocat disconfort, deoarece nu foloseşte astfel de device-uri. "Îmi este mai la îndemână să folosesc linia specială de comunicare, ridic receptorul şi sunt conectat cu orice abonat".