SUA sancţionează „oligarhi” ruşi apropiaţi Kremlinului

Data publicării:
Oleg Deripaska
Oleg Deripaska

Statele Unite au anunţat vineri noi sancţiuni contra a 38 de persoane şi entităţi acuzate în special de participare la „atacurile” Rusiei împotriva „democraţiilor occidentale”, relatează AFP, citată de Agerpres.

oleg-deripaska
Oleg Deripaska

Şapte „oligarhi”, prezentaţi ca apropiaţi ai Kremlinului lui Vladimir Putin, precum şi douăsprezece companii pe care le deţin sau controlează sunt printre ţintele acestor măsuri punitive, printre cele mai severe luate de administraţia lui Donald Trump împotriva Moscovei.

Printre ei figurează Oleg Deripaska (foto), proprietarul gigantului de aluminiu Rusal, Igor Rotenberg, Viktor Vekselberg şi Kirill Şamalov, actori importanţi în sectorul energetic, şi Suleiman Kerimov, miliardar şi senator, au anunţat responsabili americani.

Şaptesprezece „înalţi responsabili guvernamentali” ruşi sunt de asemenea vizaţi, printre care şeful companiei publice Gazprom Aleksei Miller şi Andrei Kostin, al celei de-a doua bănci din Rusia, VTB, de asemenea deţinută de stat. Ministrul de interne, Vladimir Kolokolţev ,Viktor Zolotov care conduce Garda naţională şi secretarul general al Consiliului de Securitate rus Nikolai Patruşev figurează de asemenea pe listă.

Statele Unite iau aceste măsuri ca răspuns la toate atitudinile (...) şi activităţile nefaste ale guvernului rus, care continuă în lume”, a declarat presei un înalt responsabil al administraţiei Trump.

Acestea includ „ocupaţia Crimeii, incitarea la violenţă în estul Ucrainei, sprijin pentru regimul lui Bashar al-Assad în Siria” şi „activităţi cibernetice rău intenţionate”.

Dar, mai presus de toate, este un răspuns la continuarea atacurilor Rusiei de a submina democraţiile occidentale”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...